Tehnologiile moderne stomatologice elimină factorul durere

Zâmbetul impecabil poate fi restabilit prin tehnici nedureroase, pentru probleme locale ale danturii sau pentru întreaga dentiţie

Glamour Dent, centrul de specialişti în medicină dentară, atenţionează persoanele cu probleme dentare că soluţiile moderne pentru restabilirea unui zâmbet sănătos pot fi rapide şi lipsite de durere. Noile tehnici noninvazive nu sunt dureroase, mulţumită lipsei necesităţii de şlefuire a dinţilor. În cazul în care este necesară eliminarea de ţesut dentar, specialiştii Glamour Dent apelează la anestezie locală, astfel încât procedura să fie lipsită de disconfort.

Astfel, cu doar două vizite medicale, pacienţii pot recăpata aspectul sănătos al danturii, fiind capabili ulterior de reluarea activităţilor cotidiene.

Danturile afectate de carii, cu o culoare modificată sau dinţii tociţi, fracturaţi sau nealiniaţi pot fi trataţi prin tehnologii de cea mai nouă generaţie, precum faţetele LUMINEERS, subţiri ca o lentilă de contact, aplicaţiile dentare detaşabile, Snap-on Smile, sau, pentru afecţiuni mai profunde, coroanele de zirconiu, potrivit specialiştilor Glamour Dent.

“Pacienţii cu probleme dentare majore, ce necesită un nou înveliş exterior sau cei care pur şi simplu vor rapid o schimbare în bine a aspectului zâmbetului au la dispoziţie o serie de opţiuni nedureroase, non-invazive, care le oferă atât o sănătate dentară mai bună, cât şi mai multă încredere în propria persoană.”, declară dr. Anca Pătru, general manager Glamour Dent.

Faţetele LUMINEERS, cu aplicare direct pe dinte, fără a necesita şlefuire anterioară
Tehnica faţetării noninvazive LUMINEERS permite acoperirea dinţilor, fără a fi nevoie de şlefuire. În urma tratamentului de şlefuire pentru aplicarea tradiţionalelor faţete veneers, dantura poate deveni sensibilă. Cu faţetele LUMINEERS, pacienţii sunt scutiţi de acest risc, deoarece procedeul de şlefuire este eliminat. Deşi sunt subţiri precum o lentilă de contact, faţetele sunt şi foarte rezistente. Procedura este potrivită pentru majoritatea pacienţilor care suferă de afecţiuni minore, ce nu provoacă în mod obişnuit durere.

“Cu ajutorul faţetelor LUMINEERS, putem corecta într-un mod non-invaziv şi lipsit de durere defectele de poziţie a dinţilor, de culoare, de formă, chiar şi treme sau diasteme.”, declară dr. Anca Pătru, general manager Glamour Dent.

Există situaţii când dinţii trebuie uşor şlefuiţi, atunci când există înghesuiri dentare sau când dinţii sunt “suprapuşi” peste o muchie sau un colţ.

Faţete LUMINEERS (produs exclusiv SUA – microinvaziune a smalţului) – 2.500 RON

Aplicaţie dentară detaşabilă Snap-On Smile
Pacienţii cu afecţiuni ce se întind pe toată dantura, care se tem de o lucrare dentară extensivă sau pentru care nu sunt compatibile procedurile restaurative cu caracter permanent – coroanele, faţetele, implanturile, pot apela cu încredere la o aplicaţie dentară detaşabilă Snap-On Smile. Aplicaţia se fixează pe dinţii naturali, fără durere, după doar două vizite medicale, potrivit specialiştilor din cadrul clinicii Glamour Dent.

Aplicaţia inovatoare Snap-On Smile este pregătită pentru fixare de la a doua şi, în acelaşi timp, ultima vizită la medicul specialist. Fără a apăsa pe ţesutul gingival şi fără acoperire palatală, întrucât fixarea se realizează în totalitate pe suprafaţa dintelui, Snap-On-Smile este un procedeu neinvaziv, iar pacientul poate renunţa la el oricând. Fabricat dintr-un material răşinos foarte subţire, dar extrem de rezistent şi care se pătează cu greu, Snap-On Smile poate fi utilizat ani de zile sau temporar, de sine stătător sau pentru a acoperi lucrări dentare restaurative în curs.

“Aplicaţia Snap-On Smile este recomandată pacienţilor ce sunt în curs de realizare a unei lucrări pe mai multe implanturi, cu sau fără adaos de os. În aşteptarea integrării osoase a implanturilor se poartă această lucrare protetică (3-6 luni, după caz). Aplicaţia se adresează şi pacienţilor cu probleme minore ce doresc îmbunătăţitrea rapidă a zambetului, pe zone mai restrânse, de 3-4 dinţi,” declară dr. Anca Pătru, general manager Glamour Dent.

Snap–On Smile – 4.100 RON

Coroanele de zirconiu
Clasicele coroane metaloceramice pot fi înlocuite de coroanele de zirconiu, mult mai solide, realizate dintr-o singură bucată. Prin selectarea acestui material, pacientul va evita casarea sau detaşarea în timp a unor părţi din noul implant. Selectând acest material, pe lângă rezistenţa crescută a restaurării protetice, aspectul estetic este net superior unei lucrări metaloceramice.

În cazul coroanelor de zirconiu, pacientul va putea selecta o nuanţă a dintelui mai apropiată culorii naturale, iar materialul biocompatibil din care sunt acestea realizate va elimina riscul unor alergii, potrivit specialiştilor din cadrul clinicii Glamour Dent.

Totodată, în cazul acestui tip de coroane, gustul neplăcut şi coloraţia marginală, prezente în cazul modelelor clasice, vor deveni istorie. În plus, coroanele nu sunt afectate de variaţiile de temperatură ale alimentelor consumate, fiind la fel de rezistente ca smalţul dentar.

“Coroanele de zirconiu sunt recomandate pacienţilor cu necesitate sporită de refacere a dintelui compromis atât estetic, cât şi în profunzime. Prin lucrările cu coroane de zirconou pe care le efectuăm în cabinetul Glamour Dent restabilim integritatea structurii dentare, dar şi încrederea în sine a pacientului.”, declară dr. Anca Pătru, general manager Glamour Dent.

Preţ coroană integral ceramică ZIRCONIU – procedeu frezare computerizată (Elveţia) – 1.850 RON

Despre Glamour Dent:
Glamour Dent, centrul de specialişti în medicină dentară, a fost fondat de Dr. Anca Pătru şi de medicul de renume, de origine israeliană, Dr. Itzhak Eidelman, în anul 2009.

Fondatorii Glamour Dent îţi propun să combine experienţa stomatologiei internaţionale şi tehnologia de ultimă generaţie, într-o gamă complexă de servicii pentru îngrijirea dentară de înaltă calitate. Printre tehnologiile de ultimă generaţie disponibile în cadrul Glamour Dent se numără faţetele dentare Lumineers, aparatul NTI-tss – inovaţie împotriva migrenelor, aparatul Roentgen digital, cu doză de radiaţie redusă cu până la 90%, aparatul ortodontic lingual Incognito şi multe alte servicii şi produse inovatoare.

 

Tags: , , , , , , , , , , , , ,

 
 
 

discuss this post

 
 

Add a comment

required

required

optional


 
 
 

Copyright © 2006-2019 Blow.ro All Rights Reserved.