Cum se schimba viaţa după implantul dentar
Mai mult decât recăpătarea completă a funcţiei de masticaţie, cel mai important beneficiu oferit de implantul dentar, acesta îmbunătăţeşte considerabil calitatea stilului de viaţă al pacientului. Încrederea de sine sporeşte cu până la 80%, viaţa socială se intensifică, iar alimentaţia se diversifică considerabil, favorizând creşterea sistemului imunitar al organismului. Deşi mărimea acestei „piese dentare” este mică, 4 – 14 mm, avantajele ulterioare influenţează într-un mod pozitiv viaţa socială şi stilul de trai al purtătorului.
Un studiu realizat de Louisiana School of Dentistry, New Orleans, demonstrează cu usurinţă legătura dintre implantul dentar şi confortul psihologic al pacientului după intervenţie. 88% dintre respondenţi susţin că în urma procedurii le-a crescut încrederea de sine, 97% consideră că efectele implantului dentar sunt spectaculoase şi că este cea mai bună soluţie de înlocuire a dinţilor lipsă, 89% susţin că ar repeta oricând operaţia, dacă aceasta este realizată de către specialişti în implantologie cu experienţă şi la aceleaşi standarde ca prima dată, iar 98% precizează că starea întregii danturi s-a îmbunătăţit. Astfel, efectele pozitive ale implantului dentar sunt de necontestat, însă de cele multe ori ele sunt necunoscute pacientului.
Un alt beneficiu major este recăpătarea funcţiei de masticaţie. Lipsa unuia sau mai multor dinţi afectează nutriţia, întrucât persoana respectivă nu poate mesteca bine, ingerează bucăţi prea mari sau evită să mănânce alimente dure (carne, morcovi, mere, alune etc.). Aceste probleme provoacă alte insuficienţe de natură digestivă. După intervenţia de implant dentar, pacienţii revin la alimentaţia normală, putând mânca fructe şi legume proaspete, carne şi seminţe, recăpătându-şi atât sănătatea orală, cât şi a organismului.
Peste 60% dintre pacienţii cu implant dentar au primit aprecieri pozitive privind aspectul lor estetic, iar unul dintre efectele acestui tratament este întinerirea feţei persoanei cu până la 10 ani. Ridurile din jurul gurii dispar, buzele îşi recapătă forma plină, iar aspectul de obraji supţi se atenuează. S-a constatat că odată rezolvată edentaţia (lipsa dintelui), persoana zâmbeşte mai mult, fiind mai fericită şi încrezătoare în sine, ceea ce îmbunătăţeşte aspectul estetic.
Ce presupune perioada de vindecare?
În primul rând, la o săptămână după intervenţie este programată o vizită la specialistul în implantologie dentară care a realizat procedura. Urmează apoi o perioadă de aşteptare de aproximativ 6 luni, numită osteo-integrare, timp necesar pentru ca celulele osoase să se ataşeze pe suprafaţa implantului, iar osul să formeze un bloc comun cu implantul. După această perioadă, se ataşeaza bontul de vindecare şi în cel mult 3 săptămâni implantul se completează cu coroana dentară, care are un aspect similar dintelui natural.
Spre deosebire de alte soluţii de înlocuire a dinţilor, care nu pot fi comparate cu dinţii naturali, implantul va înlocui cu succes rădăcina dintelui timp de 10-20 de ani, sau chiar toată viaţa mulţumită unui implant dentar cu garanţie pe viaţă, numit Nobel Biocare. Iar îngrijirea sa implică respectarea igienei orale.
Astfel că, dacă implantul dentar este realizat corect şi îndeplineşte toate criteriile de confort şi de calitate, ne uşurează simţitor viata de zi cu zi. Ne permite să ne păstrăm capacitatea normală de a mesteca, se integrează perfect în structura noastră osoasă pentru a fi perceput ca un dinte natural şi impiedică retragerea osoasă, degradarea maxilarului şi migrarea dinţilor învecinaţi. Mai mult, efectele sale asupra chipului, asupra imaginii noastre sunt uimitoare, implantul dentar fiind considerat singura soluţie de înlocuire a dinţilor lipsă capabilă să opreasca procesul de îmbătrânire al feţei. Cu toate acestea, pentru ca procedura să fie un succes, trebuie să alegem corect din prima atât medicul, cât şi clinica unde va fi realizat implantul dentar.
In cadrul campaniei de informare „Alege corect din prima!”, DENT ESTET, în calitate de lider de piaţă în stomatologie, furnizează datele complete necesare pacienţilor pentru a lua cu usurinţă cea mai bună decizie în privinţa sănătăţii lor orale.