Poveste!

Author: Janni Janninn

As putea spune ca e chiar o poveste din carti, dar de fapt este o poveste reala, o poveste reala in care sunt implicati oameni obisnuiti…

Aveam cam 15 ani, era o perioada in care ardeam de dorinta de a scrie cat mai mult, de a scrie tot ce prind, visam ca intr-o zi voi vedea in librarii, peste tot carti cu pseudonimul Janni Janninn pe ele, si oameni foarte incantati o citesc si o discuta… Asta inca visez si acum…

Intr-o noapte ca si celelalte nopti visam ca scriu sau compun si a doua zi puneam pe hartie… Dar noaptea aceasta s-a intamplat altfel… visasem un film… un film atat de frumos, plin de sfaturi, plin de intamplari…

A doua zi gandindu-ma la ce a vrut sa insemne filmul am inceput sa-l pun pe hartie. Am scris dita’mai romanul…

Este vorba despre povestea unei fete la 20 de ani. Mereu ma gandeam sa-l public dar mereu parca mai aveam ceva de completat.

Pana aici totul e perfect normal… un vis adolescentin. Cand eram aproape de varsta de 20 de ani, adica la 5 ani dupa ce am scris cartea, am inceput sa vad in viata mea intamplari din carte, intamplari la care eu le stiam urmarile deja.

Sa spun in mare: in carte baiatul a plecat la Londra suparat ca fata nu-l putuse ierta, nu-l putuse intelege, nu-l putuse asculta. S-au reintalnit dupa 2 ani in Londra, fata cautandu-l sa-si ceara iertare…

In realitate, cand iubiitul meu plecat la Londra mi-a zis ca are ceva sa-mi zica, ceva de care se teme ca o sa-l resping. Exact ca in carte! In carte fata nu a putut sa inteleaga… Atunci in realitate mi-am dat seama ca este vorba despre acel mare secret peste care va trebui sa trec, sa accept sa inteleg, sa ajut. Si am fost intelegatoare…

El s-a mirat foarte mult ca am putut accepta, ca am putut sa inteleg…(nu se astepta). Ne-am inteles din ce in ce mai bine si am ajuns la Londra, dar nu ca sa-mi cer iertare sau sa-l caut, ci sa luptam impreuna pentru un viitor mai bun.

Nu stiu cat de multe puteti sa intelegeti pentru ca am scris foarte pe scurt. Dar important este ca am scris cartea pe la 15 ani si peste 5 ani a inceput sa se intample. Poate nu o sa intelegeti, poate nu o sa credeti, dar eu cred si stiu sigur vorba asta: “Ce ti-e scris in frunte ti-e pus”.

Poate v-am cam plictisit cu povestea mea, dar important este sa ne gandim ca viata chiar ne este scrisa, chiar avem un scop pe pamant, chiar trebuie sa traim sa ajutam si sa explicam si altora ca viata chiar trebuie traita!

Nici nu stim cat bine facem altor persoane pe care nici nu le cunoastem, pentru simplul fapt ca traim, ca zambim!