Cand dragostea trece dincolo de conventii…

Author: Ada Adam

Ne-am cunoscut in urma cu 12 ani; am fost colegi de liceu, iar apoi am devenit prieteni… Cand spun “prieteni”, respect intocmai cuvantul. Nu stiu daca eram ceea ce se poate numi „cei mai buni prieteni“, dar, in orice caz, eu eram cea careia ii spunea totul… despre problemele sale, despre iubitele sale, despre visurile sale…

El este ceea ce se poate numi generic „baiat de bani gata“ in sensul ca are un tata cu relatii si cu ceva bani; fiind insa cel mai mare dintre fratii sai (multi la numar), nu poate fi numit „clasicul baiat de bani gata“… spune – si il cred – ca munceste pentru tot ceea ce obtine.

Revenind… in urma cu sase ani, am devenit iubiti… nu vreau sa-mi amintesc tot ceea ce am trait la inceput… eram amandoi mult mai tineri si mai neexperimentati… poate de aceea, dragostea noastra nu a tinut. Ne-am despartit dupa cateva luni… eu am plecat din oras pentru un an… un an in care am pastrat legatura, in sensul ca ma suna, vorbeam… din nou ca prieteni.

Revenind acasa, relatia noastra a reinceput… de data aceasta oarecum mai matura… si pentru ca si eu eram mai matura, nu am putut sa-i inteleg duplicitatea, nu am avut rabdare sa-l ascult si am fost prea mandra pentru a avea rabdare cu el.

Am stiut intotdeauna ca il voi iubi, este singurul om, singurul barbat care ma completeaza perfect, imi starneste pofta de viata, iar mintile noastre se provoaca reciproc intodeauna, avem aceleasi cautari, aceleasi aspiratii… Nu l-am iubit pentru ca are o oarecare situatie materiala – niciodata nu am acceptat ceva din partea lui, niciodata nu am cerut ceva. Singura am realizat tot ceea ce am – iar la varsta mea – 26 de ani, acum, cred ca m-am descurcat destul de bine.

Dincolo de faptul ca nu sunt prea bogata, sunt la inceputul unei cariere pe care o presimt impresionanta… Si pentru ca, probabil, am fost unica femeie din viata sa care nu i-a pretins nimic, m-a respectat intotdeauna pentru asta; si pentru ca mi-am construit singura drumul, stiu ca ma admira. Am adaugat aceste amanunte pentru a risipi orice chestiune meschina legata de bani…

Nu am stiut sa fiu langa el, atunci cand a trebuit, iar el nu a stiut sa ma motiveze. Dragostea noastra a fost mai mult o lupta, in care eu m-am incapatanat sa fiu femeia inaccesibila, superioara, care nu-l sustinea aproape niciodata, pentru care nimic nu era de ajuns… Imi placeau jocurile noastre, dar nu recunosteam… il faceam sa vina dupa mine, dupa care il alungam… Pana cand m-am plictisit si am decis ca vreau totusi altceva. Inconstient, am sperat intotdeauna ca nu va renunta el la mine… Dar m-am inselat. A renuntat, in momentul in care l-am intalnit pe actualul meu sot, in urma cu trei ani.

Nu cred in faptul ca un om are o singura iubire in viata. Dar cred cu tarie ca doar una din numeroasele noastre iubiri ne poate implini complet… De aceea, m-am putut indragosti de sotul meu, dorind sa trec peste conflictele cu celalalt… pe care, sa spunem ca-l cheama Andrei. Au trecut trei ani in care m-am gandit la Andrei decat sporadic… si atunci cand, prin prietenii nostri comuni, prin conjunctura meseriei mele, ce ma leaga oarecum de familia sa, mai auzeam lucruri despre el…

Cu vreo cateva luni inainte sa ma casatoresc, am iesit cu Andrei la un suc… dincolo de contrele noastre obisnuite, mi-a repetat ca ma iubeste… Stapana pe situatie, i-am spus ca totul era pierdut, ca totul se consumase. Si chiar credeam asta. Imi impusesem un dispret ciudat fata de el, pe care il cunosteam cel mai bine.

Fiecare dintre noi s-a casatorit, cateva luni mai tarziu. La o distanta de o luna… eu prima, el al doilea…
Stiam ca avea pe cineva… iar gurile rele spuneau ca ar fi lasat-o insarcinata… Nu sunt eu insa in masura sa afirm asa ceva, pentru ca nu am fost implicata si nu imi place sa emit pareri fondate pe zvonuri. Cert este ca s-a nascut un copil si ca au trecut trei ani. Daca in primul an ma mai suna sporadic… in ultimii doi ani nu a mai facut-o.

Pana in primavara acestui an… nici nu i-am recunoscut vocea… iar cand mi-a spus cine este, inima mea a batut nebuneste si o mie de senzatii m-au invadat. Voia sa ne vedem… am vrut si eu… a urmat o serie de intalniri… evident pe ascuns… dar complet nevinovate. Pana intr-o seara cand, dupa vreo trei luni, ne-am sarutat…

Nu am facut dragoste, dar sarutarile, insemnatatea lor, m-au facut sa ma simt la fel de vinovata fata de sotul meu de parca am fi facut dragoste. Relatia cu Andrei a continuat, mai mult platonica… ne ajungea sa ne vedem, undeva, intr-o crasma retrasa de ochii curiosilor si sa vorbim necontenit…

Am fost plecata apoi, catva timp… nu am mai vorbit cu el deloc, am evitat asta, fiind departe, departe… am vrut sa vad cum este fara el. Si nu era rau, dar simteam ca lipsa vestilor de la el imi dadea o oarecare senzatie ne handicapata. Am revenit… si la o zi dupa revenirea mea, destinul a facut sa ne intalnim, pur intamplator… iar intalnirile, de aceasta data planificate, au continuat.

Furam clipe, cand putem. El are o sotie si un copil. Nu pot fi geloasa pe femeia de langa el. Nu-i permit sa vorbeasca urat despre ea, desi are tendinta de a o face… Ca nu se potrivesc, e clar. E ciudat… ea ma cunoaste si desi nu stie ceea ce se intampla intre mine si Andrei acum, are o vesnica gelozie pe mine… Nu am nimic cu ea… Stiu cine e si stiu ca s-a casatorit cu el pentru a scapa de o viata necajita.

Mi-e oarecum mila de ea, caci e genul de femeie care va depinde mereu de barbatul de langa ea, femeia intretinuta… dar e alegerea ei. Nu o pot judeca, pot doar sa simt compasiune pentru ea. Si uneori furie, o furie nejustificata, insa, din cauza ca as fi putu fi eu in locul sau, insa nu am vrut. O furie care insa trece usor… o furie mai mult romantica. Imi continui povestea cu Andrei, desi niciunul dintre noi nu stie unde va duce.

Nu vreau sa ne facem niciun plan, fiind atat de multe persoane implicate. Ca sa clarific un lucru, relatia noastra e prea putin bazata pe sex… de fapt, acum, deloc… de la vremea in care ne-am despartit, in urma cu trei ani, nu am facut niciodata dragoste. Poate fi orice… teama, culpabilitatea… prelungirea voluptuoasa a unui moment unic, nu stiu… Cert este insa ca relatia aceasta platonica, in care avem doar momente pe furis si sarutari… ne ajunge. Deocamdata, pentru ca nu stiu ce va urma.

Poate va intrebati cum de am putut face asa ceva; poate multe se vor grabi sa ma judece… Imi iubesc sotul si il iubesc pe Andrei. Veti spune ca nu e posibil sa iubesti doi barbati in acelasi timp. Nu stiu altele cum or fi, dar la mine e posibil. Sunt iubiri diferite, fara nicio legatura intre ele- in afara de aceea ca eu le simt pe ambele. Veti spune ca el are un copil. Da, are. Dar nu ma simt vinovata.

Sunt realista. Isi iubeste copilul si stiu ca orice s-ar intampla intre noi doi sau intre el si sotia sa, copilul sau nu va duce lipsa iubirii tatalui. Am crescut intr-o familie in care parintii mei se urau dar au ramas impreuna pentru ca eu sa am un tata. Mai mult rau mi-au facut, deci… nu cred in teoria telenovelista. In plus, nu am nicio intentie sa imi asum o relatie cu el… pentru ca, repet, o am pe cea cu sotul meu. Pe care inca il iubesc… de care ma simt atasata.

Acum suntem doi oameni maturi. Andrei si cu mine ne-am asternut sentimentele, unul in fata celuilalt… Ne-am regasit, poate, prea tarziu. Nu stiu daca vom deveni amanti. Nici nu vreau sa ma gandesc la asta… defapt, poate ca, chiar daca nu avem o relatie sexuala, suntem deja amanti… cred ca ceea ce simtim este, in general, mult mai puternic – si uneori mai grav- decat ceea ce facem.

Am inceput aceasta “destainuire” citind pe acest site despre amanti, iubiri pierdute… Cred ca unii oameni judeca mult prea usor. Sentimentele nu ti le poti impune. Iar cei care cred ca amantii sunt doar niste persoane care stau prost la capitolul “morala” sau “etica”… nu au avut, niciodata, marea sansa de a simti nebunia… Nebunia frumosului, nebunia de a iubi dincolo de limite…

Poate ca da, il iubesc pe Andrei in mod ideal… dar ideal nu inseamna neaparat “bine”… ci ceea ce ne inchipuim noi, fiecare din noi, ca ne-ar aduce fericirea…

 

Tags: , , , , , , , , , ,

 
 
 

discuss this post

  • Corina

    Eu te înţeleg. Dar fii a unuia singur. Vei răni mai puţin şi vei suferi mai puţin.

  • Alissia

    Demult , am fost oarecum in situatia ta.
    Acum , cu actualul sot sunt in situatia sotiei lui Andrei sau a sotului tau.
    Nu te judec dar incearca sa iti imaginezi ca esti cea tradata. Este foarte dureros si nedrept , cand descoperi tradarea nici nu stii ce te-a lovit.
    Crezi sau nu , durerea provocata altor oameni , mai ales nevinovati , iti va fi intoarsa in viata !
    Fiti sinceri cu voi insiva , lamuriti lucrurile cat se poate de civilizat si prietenesc si daca sotii vostri nu sunt ceea ce vi se potriveste , dupa ce va rezolvati despartirile , continuati-va aceasta relatie la lumina zilei. Ai grija insa , la lumina zilei s-ar putea sa nu mai fie o relatie la fel de tentanta si de potrivita.

  • Larisa

    Nu te judec…nu sunt deloc in masura.dar ai grija cum actionezi,n ar fi prea placut sa stii ca alte pers sufera pe urma “nazdravaniilor” voastre…si daca vrei,chiar mi ar placea sa vorbim mai multe…

  • getutza

    sincer ma cam regasesc in situatia ta,eu sunt casatorita,el este casatorit are un copil,amandoi ne iubim sotii,dar am constat k ne comletam perfect si sincer nu stiu ce sa fac.eu sunt o fire deschisa iubesc mult copii,nu sunt dispusa sa am o aventura pt k nu imi place locul doi.pot spune k il iubesc chiar dak nu sa intamplat nimic intre noi{sex}ne-am sarutat si imbratisat de cateva ori,ne cunoastem de ceva timp dar… totul sa inatmaplat fff repede.ne iubim platonic.nu putem sta fara sa ne vedem o zi chiar daca nu facem nimic iar de vb la tel vb fff mult.cine ma poate sfatui{el s-a casatorit pt k a avut o relatie si tipa aramas insarcinata,abia apoi au ajuns sa se “iubeasca”,dar copilul il iub fff mult,si nu prea vrea sa se desparta de ea din cauza copilulul.}

 
 

Add a comment

required

required

optional


 
 
 

Copyright © 2006-2019 Blow.ro All Rights Reserved.