Nimic
Author: Alexandra Voicu
E totusi noapte… sau dimineata… nu stiu exact caci timpul a trecut prea repede pe langa mine… m-a furat timpul sau m-au furat gandurile… amintirile… nu stiu…
Nu mai stiu… dar imi amintesc atatea lucruri… imi amintesc de noi… de startul care sta intr-un loc indepartat… acoperit de ani… si anii ne acopera incet si pe noi. Cu cat evoluam mai mult cu atat mai repede vin anii peste noi si trece viata.
Am fost copil candva si te-am iubit cu inocenta, te-am iubit asa cum credeam eu atunci ca se iubeste, increzatoare ca sentimentele mele o sa creasca odata cu noi. Si au crescut… Dar ma intreb de ce m-au intrecut… De ce fericirea mea a trecut de granitele fiintei mele…
De ce? Tu stii raspunsul? Cautand inauntrul meu descopar: din cauza ta! Esti tu de vina pentru ca nu-mi mai pot controla starile, esti tu de vina pentru ca nu mai sunt eu. Sunt doar mult mai fericita, visatoare, visatoare spre alte dimensiuni in care sa fim doar noi si dragostea noastra! Sa ne cream propria noastra lume si sa crestem impreuna, sa fim doar noi. Sau poate mi-as mai dori un cer… sa gust din infinit… o mare, sa spulber apusul… un ceas, sa prelungesc secundele… un soare, sa-l ating… un nemuritor, sa-i numar zilele… un orizont, sa-l pot patrunde…
Si astfel sa realizez imposibilul! Cu tine! O lume fara granita unde nu exista spatiu, nu exista timp! O lume care sa ilustreze intocmai ceea ce simtim si ne impartasim mereu… O lume numai a noastra! In care sa supravietuiasca ea… iubirea. Caci pentru ea am ajuns pana aici nu? Sau pentru noi? Dar noi fara ea ce suntem? NIMIC!
