Nedreptate
Author: DeeA
Fiecare dintre noi a avut parte in viata de cel putin o nedreptate, de o clipa sau chiar mai multe in care nu i s-a recunoscut nici un merit, oricat ar fi muncit, indiferent cati asa-zisi sefi a tinut in carca.
Multi spun ca lucrand la patron au avut parte de multe faze aiurea, de salarii mici sau de faptul ca li s-a impus sa faca anumite lucruri „nepotrivite“ pentru a-si pastra locul de munca.
Nu este intotdeauna asa! Uneori un patron poate aprecia mai mult decat un angajator in regim de stat sau non-profit (cu toate ca un patron da banii din buzunarul lui, nu de la contribuabili!).
Totul depinde de persoana care este in fruntea unei institutii, de integritatea sefilor si, mai ales, de faptul ca este un parvenit sau ca s-a ridicat pe picioarele lui sau a luat totul de-a gata.
Sunt institutii unde exista un sef care se doreste a fi puternic, dar care stie ca nu poate fi! Asadar se inconjoara de persoane din categoria stupid-people, cu un IQ sub limita bunului-simt. Si asta numai pentru ca aceste persoane nu vor reprezenta niciodata o amenintare pentru el.
Poate face tot ce vrea din ele, se simte puternic, e un mare sef! Si asa manipuleaza in continuare prostimea care ii canta in struna, chiar daca ideile pe care le are nu sunt nici pe departe geniale! Totul este minunat!
Insa atunci intervine nedreptatea fata de cei aparuti parca fara voia lui acolo, cei care au initiativa si care chiar se straduiesc sa promoveze imaginea unei institutii care nici macar nu merita.
Ce primesc pentru tot efortul lor? Mancatorii, minciuni, lipsa de respect! Sunt dati la o parte si chiar ajung sa fie tapii ispasitori pentru cei care in marile lor posturi de directori, in care nu-si mai incap in piele, nu sunt in stare sa ia o decizie la fel de simpla ca a merge la un restaurant sau nu.
Si atunci, ce ar trebui sa facem, noi, cei care ne implicam, care nu suntem pila nimanui si numai dorim sa ne vedem de treaba si chiar sa-i ajutam pe ceilalti?
Sa pupam in fund ca sa ne placa seful sau, demonstrand de ce suntem capabili si vazand ca nu suntem niciodata apreciati (ca sa nu mai vorbim de salarii in comparatie cu „pilosii“), sa ne vedem de drumul nostru si sa-i lasam in letargia lor, fericiti in marea lor familie?
