Poveste

Author: Octavia

Va scriu pentru ca am vazut multe articole interesante
pe acest site.

Va scriu pentru ca acum, in preajma sarbatorilor, incep sa ma minunez cat de repede trece timpul! Va scriu pentru ca in fiecare zi ma bucur ca suntem fiinte atat de complexe, atat de interesante, atat de ciudate.

Si va scriu sa va povestesc o intamplare… Nu e extraordinara, nici frumoasa, ci pur si simplu ciudata.

Cu ceva timp in urma m-am mutat intr-o locuinta noua si am schimbat traseul pe care mergeam la locul de munca. Pe traseul nou, un traseu „rustic“ in cadrul prea rece al unui oras, se imbina case saracacioase cu vile incapataoare si opulente.

Dar nu despre asta vreau sa va vorbesc… Pe traseul nou, inca din prima zi, de dupa gardul unei case, ma privea, zi de zi, un caine cu ochi intrebatori, cu nasul lipit de grilajul rece al portii.

Ma privea doar, fara sa latre, fara sa dea din coada, cu ochii mari… Ma petrecea cu privirea pana la coltul strazii. Zi de zi aceiasi ochi mari…

Intr-o zi, nu a mai aparut si, desi era doar un caine, m-am simtit obligata sa il caut eu de data asta cu ochi mari si intrebatori…

Imi lipseste, oricat de ciudat ar fi, privirea lui. Nu l-am gasit… inca il mai caut in fiecare dimineata…