… nu sunt eu
Author: Maria Loredana Muntea
Esti omul noptilor mele, cu inima ta calda ma cuceresti incetul cu incetul.
Simt cum bratele tale ma cuprind, simt sarutul tau fierbinte pe ceafa cum imi incalzeste trupul uitat de dorinta.
Esti omul noptilor mele in care nu ma lasi sa dorm, imi este sete de tine uneori, imi este dor de tine alteori, te vreau de multe ori… de multe ori…
Nu ma satur, vreau mai mult, nu e bine si totusi este bine? Te intreb…
Diminetile isi pierd rasaritul fara un semn de la tine, la fel ca ziua care nu are zi cand nu te aud. Totul e in ceata, totul e trist… ma abandonez visarii.
Ma trezesc cu tine in gand, ma trezesc ca recitesc acelasi mesaj… vechi. Ma trezesc visand cu ochii larg deschisi. Ma trezesc zambind, ma trezesc cu ochii in lacrimi pentru tine!
Si tu… tu… nu ai timp… Timpul pentru tine nu exista, timpul pentru tine, pentru noi. Doar timpul… si nici timpul parca nu are timp. Te ascunzi dupa un timp care nu exista daca nu doresti tu. Nu poti, nu vrei, nu stii, nu, nu… TIMPUL…
Cum nu-ti faci timp nici macar sa suni, sa-mi spui un simgur cuvant? Nu ai timp si, stii ceva? Nici eu nu am timp, dar putinul pe care-l am ti-l dau tie, intrebandu-te, cautandu-te, aratandu-ti ca-mi pasa!
Uneori ma simt bine, alteori ma simt rau. Uneori te simt pe tine. Te simti vinovat? Nu ai motive… sau poate, nestiute de mine.
Te las deci, in timpul tau, cu timpul tau, cu clipele ce vin, se duc! Cu zile bune sau rele, te las in lumea ta cea fara de timp! Te las in urma mea si-ti spun doar „IMI PARE RAU“!
