Ma minti frumos
Author: Maria Loredana Muntea
Te strig in noapte… cu strigate de soapte… Ma innebunesti in vise cu privirea ta, ma amagesti cu sarutari, ma mangai cu sperante…
Soptesc numele tau, nu dai nici un semn, ard in vant taceri ascunse, te caut din nou in spatii goale, te regasesc ascuns pe cer, printre nori, te caut in rasarituri, soptesc numele tau, ard in tacere…
Simt durere… nu stiu, nu inteleg de ce nu pot spune nu. Te caut adanc in visele cu tine, caut franturi de sentimente, caut gesturi de tandrete, caut soaptele fierbinti, mai stii cum iti placea sa ma alinti?
De ce te grabesti sa pleci, vrei sa fugi de tot ce simti, vrei sa uiti cum e sa simti inima mea langa a ta… Cum…?
As vrea sa-ti vorbesc, dar, fara cuvinte…
De ce ma minti? Ma minti frumos si cu zambetul pe buze, imi sfasii inima, luna ma-nvaluie… ma imbratiseaza, danseaza un dans, un dans aliubirii pierdute in uitare, nu ma iubesti, nu stiu ce sa-ti spun, e adevarat nu ma vrei, nu ma vrei, ma arunci in uitare, zici ca-ti pasa uneori doar pentru ca sunt pierduta in ochii tai… atat de albastri.
Sa ma iubeasca cineva si pe mine!! Suna a disperare, recunosc, dar, uneori chiar vreau sa mai simt ca esti aici, acolo, ca ma iubesti si, DA, vreau pe cineva care sa ma iubeasca, sa simta, sa vrea, cinev… acel cineva sa fii tu, stii tu… Tu cel care te ascunzi in tacere.
