Realitate si aparenta
Author: I. N. Dragos
De cate ori nu ni s-a intamplat in viata, fiecaruia dintre noi, sa constatam ca unele lucruri, situatii sau oameni nu sunt ceea ce pareau la prima vedere?
I am not what I am („Nu sunt ceea ce sunt“) este replica pe care Shakespeare o pune in gura lui Jago in prima scena din „Othello“, marturisind astfel ca-si serveste stapanul nu din dragoste, ci numai pentru a-si realiza planurile ascunse.
In actul III, acelasi Jago, cand ii strecoara lui Othello veninul geloziei, aruncand banuiala asupra lui Cassio, ii spune: Men should be, what they seem; or those that be not, would they might seem none („Oamenii ar trebui sa fie ceea ce par; iar cei care nu sunt, nici n-ar trebui sa para“).
In viata, de cele mai multe ori, lucrurile nu apar in alb si negru, tonurile intermediare capatand alte valori, uneori de importanta capitala. Astfel, un adevar foarte evident la prima vedere se poate dovedi doar un scenariu urmarind scopuri nu dintre cele mai nobile. Pe de alta parte, exista minciuni care imbraca haina adevarului si care ne pot conduce lesne in eroare.
Sa meditam aici si asupra trainiciei prieteniei, cand trecem prin incercari grele.
Epictet scria: „La bine nu poti rasufla de prieteni; la greu, ramai singur“.
Ovidiu, surghiunit de imparatul Augustus la Tomis, vazandu-se parasit de prieteni, a scris indurerat celebrele versuri din „Tristiile“: Donec eris felix, multos numerablis amicos/Tempora si fuerint nubila, solus eris („Atata vreme cat vei fi fericit, vei numara multi amici,/Dar daca cerul se acopera de nori, vei ramane singur“.)
Este locul sa citam acum exclamatia lui Cezar cand a fost ucis in senat, vazandu-l pe Brutus ridicand pumnalul: Tu queue, fili mi Brutus? („Si tu, fiul meu Brutus?“). Apreciat si iubit de Cezar, Brutus a intrat totusi in conjuratia care a pregatit asasinarea lui Cezar, pentru ca acesta planuia sa puna capat republicii si sa se incoroneze imparat.
Ceea ce este destul de straniu, in pofida experientelor pe care le traim, continuam adesea sa cadem in capcana aparentelor, desi se presupune ca ar fi trebuit sa invatam ceva si sa fim mai circumspecti.