Uratul nu mai e dragostea mea…
Author: Rimbaud
Uratul nu mai e dragostea mea. Navarliile, dematul, descreierarea carora le stiu toate pornirile si dezastrele – intreaga mea povara e pusa jos. Sa pretuim fara simtire intinsul neprihanirii mele.
Nu voi fi in stare sa cer imbarbatarea unei batai bune. Nu ma cred imbarcat pentru o nunta ca in ceruri….
Nu sunt prizonierul ratiunii mele. Vreau libertatea mea… Gusturile frivole m-au parasit. Nu mai e nevoie de cucernicie, nici de dragoste divina. Nu regret secolul inimilor sensibile. Fiecaruia ii e data judecata sa, dispret sau mila: imi retin locul in varful acestei angelice scari de bun-simt.
Cat despre fericirea intemeiata, domestica sau nu… nu, nu pot. Sunt prea imprastiat, prea slab. Viata infloreste prin munca, vechi adevar: eu, viata mea nu e destul de greoaie, isi ia zborul si pluteste departe deasupra actiunii, aceasta scumpa treapta a lumii.
Cat de fata batrana ma fac, tot lipsindu-mi incumetarea, tot iubind moartea!
Farsa necontenita! Curatirea mea m-ar face sa plang. Viata e farsa menita a fi dusa de toti.
