Iubirea mea
Author: DeeA
Am avut odata o relatie… Sa zicem ca era o relatie… Nu ne cunosteam, vorbisem numai pe internet. Nu mai tin minte cum a inceput totul, dar eu atunci nu eram libera sa ma pot intalni cu cineva, sa pot discuta, sa am sentimente fata de o persoana, poate nici fata de o prietena.
Nu am reusit sa stabilesc un consens pentru tot ce am discutat, am trecut dupa aceea printr-o perioada foarte grea in care numai o singura persoana mi-a fost alaturi. Insa acest om care la acea ora era inca in tara, incerca sa discute cu mine, iar eu nu reuseam… Imi era prea greu si sa mai ies din casa. As fi vrut sa inteleaga…
In timp, el a tot scris, eu n-am fost capabila sa-i raspund, am reusit sa rezolv problemele pe care le aveam, insa el nu mai era aici. Era plecat undeva, departe, mult mai departe ca sa ajung langa el. Stiam ca nu apreciase faptul ca l-am respins la un moment dat, stiam ca poate l-a durut asa cum m-ar fi durut si pe mine, il inteleg extrem de bine.
A avut dreptate cand mi-a spus ca il tratam cu indiferenta, insa in acele momente nu indiferenta ma impiedica sa-i raspund. Trebuia sa pun ordine in viata mea, nu imi place sa spun minciuni, nu imi place sa ma vait tot timpul, sa spun ce e in sufletul meu, ce a mai ramas din el, probabil pentru ca am impresia ca nimeni nu poate sa inteleaga.
Am vorbit mult timp, am lasat carapacea la o parte, am crezut ca ar putea sa fie langa mine… Au fost multe lucruri pe care le-am apreciat in aceasta relatie la distanta… Il simteam atat de aproape de mine, aveam impresia ca simt bratele lui in jurul meu, simteam ca ma doreste la fel de mult cat il doream si eu… Nu mi-am inchipuit niciodata ca pot trece printr-o astfel de experienta… Deja il consideram iubitul meu, cu toate ca era atat de departe, cu toate ca nu il intalnisem niciodata…
Ma simteam atat de singura, as fi vrut sa fie langa mine, as fi vrut sa simt ca e langa mine asa cum simteam ca este. Dar, la un moment dat a fost atat de sincer, asa cum nu fusese pana atunci, incat sa-mi spuna ca nu crede nimic din tot ce spun, din faptul ca nu doresc absolut nimic de la el decat sa ma tina in brate atunci cand va veni de departe…
Ciudat este ca am crezut in acest vis. Am crezut ca va veni ziua in care voi putea simti cu adevarat ca este langa mine, sa simt bratele lui in jurul meu, ar fi fost suficient. Nu mi-as fi dorit nimic mai mult, in afara de prietenia care a existat intre noi.
Oare unde se duce totul, oare de ce trebuie sa spunem la un moment dat: „nu cred nimic?“.
Pentru „iubirea mea“
at 10:15 am
De multe ori in momentul in care viata ni se pare confuza de “agatam” de ceva anume care credem noi ca atunci ne face sa ne simtim bine.
Asa ai facut si tu, iar dupa parerea mea este forte bine. Spun asta pt. ca implicatiile iti puteau fi nefavorabile la un moment dat. Este greu sa acceptam refuzuri chiar daca de multe ori refuzam cu nonsalanta si nu ne uitam in urma. Acestea cred eu ca sunt jocurile vietii, daca ai aruncat zarurile, asta e, trebuie sa joci indiferent de rezultat. Oricum fiecare are liberul arbitru prin care poate institui si reguli (de aparare si de reusita, de exempu). E greu acum dar mai tarziu poate vei multumi cerului ca s-a intamplat asa si uitandu-te in urma ti se va parea o noua experienta din viata ta care te-a ajutat sa ajungi unde vei fi mai tarziu, si cu siguranta ca vei fi mult mai puternica si mai increzatoare in fortele proprii. Mult succes.
at 10:57 pm
sa nu/ti para rau nici o clipa! Conteaza ca ai reusit sa mergi mai departe si ca acest om a contribuit la aceasta inaintare! pastreaza/l in sufeltul tau si multumeste/i! Nu/l condamna, nu/l judeca! important este ca ai simtit ceva pentru el! Ca l/ai IUBIT! Ce poate fi mai minunat decat sa te INDRAGOSTESTI, mai ales atunci cand credeai ca inima ta nu mai vibreaza?? Fii fericita! Dumnezeu le da pe toate cu un scop!
at 4:25 am
mai fata dar tu ai si experiente frumoase sau numai de-astea secatuitoare,distrugatoare….ce trista si fara ghinion mi-s?