Poveste fara nume
Author: DeeA
La un moment dat o femeie a iubit un barbat si nu era sigura ca el o iubeste la fel de mult. Era un aprilie insorit, iar cand ploua se strecurau printre picaturile dese pe care nici nu le simteau, crezand ca dragostea lor era mai presus de orice. Stateau pe banca inca uda de atatea ninsori si in fata lor se intindea lacul inghetat, ca o punte a amintirilor peste care au trecut acum atatia ani…
Erau atat de apropiati incat gandurile unuia erau si ale celuilalt, ca si cum nimeni si nimic nu i-ar fi putut desparti vreodata. Erau clipe de neuitat, clipe pe care ea nu le va uita niciodata. Cand ii vedeai tot impreuna iti dadeai usor seama ca traiau unul pentru celalalt, cel putin asa parea, dar oare erau fericiti?
Intr-adevar, au fost foarte fericiti, dar aceasta fericire a lor a fost la fel de scurta si de frumoasa ca o ploaie de primavara. Uneori credeau ca nu au putut pastra aceasta fericire, dar oare a fost vreodata pe deplin fericire?
Nu, nu a fost si nici nu putea sa fie vreodata, cu toate ca ea a luptat mult pentru ei, cu toate ca a incercat si imposibilul… nimic nu-l putea face sa simta in adancul sufletului lui ce simtea ea cu adevarat.
Atunci, cu toate ca era constienta ca va suferi enorm, ea s-a hotarat ca e mai bine sa nu mai lupte, sa nu mai incerce sa-l faca sa simta ce simtea ea… totul era in zadar.
S-au despartit fara cuvinte, fara sa-si spuna macar adio, deoarece ea credea ca barbatul se va intoarce, simtea ca asta vrea si ca el nu poate trece peste mandria lui in acel moment. Au trecut saptamani si, cuprinsa de multele amintiri, s-a hotarat sa-i spuna tot, insa nu si-a dat seama ca nu mai e nimic de spus, ca totul a fost poate o greseala si ca nu mai poate fi nimic intre ei.
Totusi, a incercat dar, oare, mintind, el a spus lucruri despre care femeia stia foarte bine ca nu le simte, lucruri care nu aveau cum sa fie adevarate?
S-a gandit mult la el, la clipele de fericire petrecute impreuna, a sperat ca unele dintre ele se vor mai intoarce, dar totul era o minciuna. Daca n-ar fi fost asa, el s-ar fi intors pentru a se cufunda in visul lor frumos…
N-o iubea si niciodata n-ar fi avut s-o iubeasca asa cum il iubea ea.
De atunci inima ei este goala si isi va aminti mereu si mereu fiecare clipa petrecuta cu el… din pacate nu va intelege niciodata de ce nu a putut s-o iubeasca. Intrebarea asta va avea s-o copleseasca, s-o intristeze mai mult decat faptul ca l-a pierdut.
Si asta a fost tot, tot ce se poate spune despre o poveste frumoasa care a fost ingropata in sufletul ei… O parte din acest suflet ranit va calatori mereu pe valurile amintirii si se va afunda tot mai mult in disperarea singuratatii…
Au trecut ani, clipele de fericire sunt tot mai departe… golul din inima ei este tot acolo, nu a reusit sa-l umple nimeni si nimic pentru ca l-a iubit atat de mult si nu a inteles motivul pentru care el n-a putut s-o iubeasca…
