Septembrie
Author: Geo Dinescu
Exista lucruri care se intampla numai vara, anotimpul in care toate visurile se naruie atat de lent incat nici nu-ti dai seama ca totul se indreapta spre marele final.
De-a lungul verii te lovesti de finaluri si-ti zici ca ”asta este”, dar urmeaza alte o suta poate si la fiecare gandesti la fel, iti spui ca este ultimul si ca o poti lua de la capat, te obligi sa fie asa, cu toate ca astepti primavara, singura perioada a anului cand poti incepe sa speri ca te va prinde urmatorul martie fara sa fi plans vreodata. Incepand insa cu luna iunie totul incepe sa se destrame pe neobservate si tot ceea ce te-ai straduit sa construiesti in lunile primaverii ajunge in august doar o amintire.
Acum este august si fata se plimba singura prin Parcul Central. Cunoaste toate aleile intortochiate si a retinut multe chipuri de oameni incepand de la copii galagiosi pana la batrani uitati de timp. Se simte epuizata din pricina caldurii, dar si pentru ca nimic spectaculos nu i se intamplase de luni de zile. Avea nevoie de ceva frumos care sa-i readuca frumusetea si continua sa astepte rabdatoare acel moment care cu siguranta o va face sa radieze de fericire.
In fiecare noapte inainte de culcare isi punea aceeasi dorinta: sa aibe un vis frumos care mai apoi sa se adevereasca. Din pacate nici in vis nu-i apareau lucruri frumoase si diminetile avea o alta dorinta: sa nu se adevereasca nimic. Satula de asteptat a schimbat putin jocul si acum se concentra la ceea ce dorea sa viseze pana cand somnul o rapunea, dar tot nu era multumita pentru ca dimineata nu mai insemnau nimic acele iluzii.
Astepta nerabdatoare minunea ce avea sa se intample, acel ceva care cu siguranta ar fi trezit-o din banal. Putea sa fie orice: o inghetata, o carte, un film, un caine, un prieten bun, o floare. A incercat tot si pe moment chiar simtea fericirea dar cand se trezea trebuia sa caute din nou ceva care sa-i starneasca interesul. Astfel, timpul se scurgea pentru fata lent si rapid in acelasi timp.
Renuntase de mult sa bifeze zilele in calendar si de cele mai multe ori nu stia cu exactitate nici ziua, nici luna in care se afla. Fiecare nor aparut pe cer ii trezea speranta ca vara va trece curand si, odata cu ea, toate grijile si framantarile. Desigur, caldura avea si ea o mare contributie la toate aceste neplaceri. Peste tot vedea numai oameni transpirati care se vaitau in continuu si insecte care nu-si gaseau locul facandu-si aparitia din zeci de locuri cu bazaitul lor infernal.
Asta era nebunia verii, in nici un caz marea, muntele, vacanta sau orice altceva ce ar fi bucurat orice om care tot anul muncea de luni pana vineri cate opt ore pe zi si care facea economii pentru a petrece zece zile nenorocite intr-o statiune nenorocita, impreuna cu familia – si ea la fel de nenorocita. Adevarul este ca acesti oameni ar fi preferat sa stea acasa in fata televizorului cu o bere rece, sa doarma pana la amiaza… dar ei nu stiau acest lucru pentru ca vacantele de zece zile devenisera o rutina din care nu puteu iesi.
Acesti oameni erau pentru fata doar niste mecanisme robotizate care fusesera programate sa traiasca in bezna si parca singurul lor tel era sa-i intunece noptile cu aparitiile lor. Apareau in visele ei exact asa cum erau in realitate, adica inofensivi, dar uneori se transformau in sobolani si atunci ii mancau pantecele si ochii; in alte dati, fara nici un motiv, radeau mult si zgomotos, iar dintii lor se transformau in cutite si limbile in mlastini gelatinoase ce erau inghitite printre horcaituri.
Chiar si atunci cand erau morti, prindeau viata si se urateau cu fiecare pas pe care-l faceau, apoi prindeau o culoare albastra iar venele se ingroseau atat de tare incat pareau ca vor plezni dintr-o clipa in alta… si radeau, radeau prea mult. Totdeauna cand incepeau sa rada deveneau teribil de infricosatori si atunci erau cel mai periculosi. De fiecare data cand acestia isi faceau aparitia in vis, fata se trezea ghemuita intr-un colt al patului si cinci minute refuza sa deschida ochii de teama sa nu-i zaresca si in realitate.
Aceasta spaima nu disparea niciodata vara pentru ca mirosul trupurilor fierbinti si putrezite era asociat cu caldura de afara si astfel, cadavrele aveau sa revina in majoritatea noptilor in care termometrul indica peste 30 de grade Celsius.
A existat insa o noapte in care toti oamenii ajunsi in vis pareau prietenosi si era sigur ca nimic rau nu se putea intampla. Chiar acest vis a fost cel mai urat dintre toate: fata a fost inconjurata, prinsa la mijloc si legata ca o marioneta, iar cei din jurul sau se amuzau tragand de ate. Barbatii apareau in exclusivitate in acest tip de cosmaruri.
Femeile erau intotdeuna gretoase, murdare si vulgare. Intr-o noapte, unei femei foarte grase au inceput sa-i creasca unghiile cu o viteza uluitoare si cand au ajuns suficient de mari, aceasta si-a ridicat fusta si a inceput sa-si smulga bucati din uriasele pulpe bagandu-le cu o pofta demonica in gura, iar dupa ce le mesteca pana cand ajungeau pasta le inghitea, apoi isi dadea ochii peste cap si incepea sa ciripeasca.
Aceste vise trebuiau sa inceteze pentru ca fata se trezea mai obosita decat era seara inainte de culcare. In fiecare zi astepta acea minune care trebuia sa i se intample pana la sfarsitul verii. Nu mai era mult, perioada cea mai lunga trecuse si fetei incepuse din cand in cand sa-i apara cate o umbra de zambet schitat pe fata. Putina rabdare putea sa mai aiba si totul avea sa revina la normal.
Intr-adevar, cateva zile au trecut si intr-o noapte in care norii au acoperit orasul si o furtuna napraznica s-a dezlantuit mai aprig ca niciodata, fata a stiut ca asteptarile ei aveau sa ia sfarsit. A adormit mai repede ca de obicei si imediat…
…se afla intr-o superba gradina din curtea casei din majoritetea viselor sale, statea pe un scaun de rachita destul de subred (ea il adusese in acesta stare) cu genunchii adusi la piept si se clatina concentrandu-se la scartaiturile acestuia. Scaunul a cedat la un moment dat si fata a cazut in spatele coloanelor incarcate de iedera. Atunci a inceput sa scrie: ”O, Doamne, cum am sa traiesc eu fara tine?” a scris foarte repede deoarece ii era teama ca nu va apuca sa termine textul… iar literele erau urate si chinuite.
A stiut ca scrisoarea va ajunge la el si atunci s-a trezit cu o inima foarte mare, din pacate si plina de un imens amalgam de sentimente pe care nu le putea nici infrana, nici concretiza. Dar erau ale ei si le iubea pe toate, bune si rele – faceau parte din viata sa, si ar fi dorit sa le imparta cu cineva insa de fiecare data cand incerca, persoana de langa ea se transforma intr-un balon de sapun – nu unul obisnuit, toate erau mari, frumoase si colorate dar din nefericire se spargeau de prima adiere mai puternica a vantului, ramanand vii doar in amintirea fetei.
Baiatul caruia ii era adresata scrisoarea era si el un balon de sapun dar era unul special pentru ca nu se sparsese niciodata, nici macar in frunzele copacilor. Plutea neincetat. Revenea in preajma fetei doar atat cat sa-i sarute umerii si uneori noaptea ii canta la harpa numai pentru a-i smulge un zambet de pe chipul incruntat de cosmaruri.
Cand s-a trezit din vis, chiar a trait spaima ca nu-l va mai revedea si asta era foarte grav pentru ca nu ar mai fi tacut impreuna niciodata. Era acum acel moment din viata cand nu stii ce sa faci, de unde sa pornesti, cand nu mai poti face nimic, nici sa te intorci macar putin in trecut sa retraiesti acea clipa care care ar fi putut schimba o viata intreaga, nici sa inaintezi cu un pas, de teama de a nu gresi ceva sau de a repeta un lucru care te-ar baga in cel mai intortochiat labirint.
Si cand vine acest moment nu poti face nimic altceva decat sa astepti, pentru ca special pentru tine, timpul va sta in loc si milioane de spiridusi vor munci sa-ti duca gandurile in acea parte a creierului de care tu nici macar nu erai constient ca exista.
Apoi fata s-a ridicat din pat. A plans, a ras, iar a plans si a tinut-o tot asa pana cand a rasarit soarele – nu se stie a cata oara, si privindu-se in oglinda si-a dat seama ca era mai frumoasa ca niciodata, iar apa rece i-a curatat urmele argintii lasate de lacrimi. Din acest moment putea oricand sa calatoreasca in trecut si, cum nu-i era interzis nici nu mai era tentant.
Urmatoarele zile au trecut cat se poate de placut pentru fata care acum isi purta frumosul par negru despletit si lasat in bataia vantului.
Blestemul verii trecuse. Era septembrie.
