Povestea mea

Totul a inceput acum un an jumatate... eram colegi si foarte buni prieteni, dar aveam si alte sentimente unul pentru altul... asa ca in august 2006 am stat prima oara impreuna. Era o seara ploioasa si eram amandoi... cea mai frumoasa seara din viata mea... si nu poti recunoaste ploaia din ziua in care ti-ai dat seama ca esti iubit...

Autor:Teo Dona Introdus pe date de: 2007-12-21 12:32:48

Din acea zi petreceam foarte mult timp impreuna, ne spuneam totul, eram peste tot impreuna... ma simteam protejata si iubirea noastra era cel mai frumos lucru care mi se intamplase vreodata... Dupa un timp unii „prieteni“ au inceput sa se bage intre noi, ne certam des, dar ne impacam la fel de repede..,

Cu timpul, din doua persoane deschise am devenit foarte posesivi si gelosi... la un moment dat ma simteam prizoniera intr-o astfel de relatie, dar si obsedata de persoana lui. Ne-am despartit deoarece era o situatie mult prea apasatoare dupa care ne-am impacat iar. Aflasem ca in acest timp el statuse cu altcineva.

Plangeam de fiecare data... nu ma asteptam nici o clipa la asa ceva: persoana care spunea ca ma iubeste sa ma raneasca atat de mult... L-am iertat pentru ca il iubeam si am luat-o de unde ramasesem. Ne promisesem unul altuia ca ne vom schimba si va fi mai bine, dar am gresit eu!!!

L-am inselat cu un prieten comun... Nu ma pute ierta, spunea tuturor ca am gresit si ca il doare... de fiecare data avea grija sa imi aminteasca in mod direct sau prin intermediul prietenilor ca am gresit si el a luptat deajuns... cu toate astea dupa o luna ne-am impacat... era cu totul diferit...

Ceva atat de frumos... ajunsesem sa cred ca destinul vrea sa fim impreuna, dar nu a fost asa... de o saptamana ne-am despartit din nou din acelasi motive si el s-a cuplat cu o prietena comuna...

M-au dezamagit doua persoane importante in viata mea... acum numai stiu ce sa cred, daca a fost iubire sau doar o obsesie, daca a fost adevarat sa nu??? Stiu ca i-am dat totul. Corpul, mintea si sufletul meu sunt ale lui. La fel si visele, sperantele si telurile mele. Mi-a luat totul si totusi nu mi a luat nimic.

Fara el nu mai sunt, iar toate acestea nu mai au nici un rost, se pierd, nici macar nu sunt invizibile, ci pur si simplu inexistente. Acum are ceva ce nu ii apartine, ceva ce se hraneste cu el in fiecare zi...

De ce mi ai facut asta? De ce tu, dintre toti acei oameni din jurul meu? Si erau atatia care chiar ma urasc... Tu ma iubeai sau asa spuneai... ai mintzit? Chiar sunt atat de rea, incat sa merit tot ce mi-ai facut? M-ai invatat sa am incredere in oameni, mi-ai fost alaturi cand m-au dezamagit altii, mi-ai vindecat durerea si mi-ai demonstrat ca e mai bine sa traiesti, chiar daca asta implica si suferinta, decat sa te ascunzi intr-un glob de cristal.

Dar acum cine ma mai vindeca? Mi-ai zis ca totul in viata are un rost. Nimic nu e la intamplare si fiecare om are de facut ceva pe pamant: ai spus adevarul sau au fost doar minciuni pentru o viata mai buna?

Daca in acest moment vei vrea sa te intorci la mine. Voi fi aici pebtru ca te iubesc enorm! Eu inca te astept pentru ca mor de dorul tau, cu toate ca esti aici eu nu pot sa te ating si asta ma doare...

Zilele astea am simtit privirea ta cum imi mangaia chipul cu aceeasi dragoste, am simtit ca inca putem fi impreuna. Nu te rog sa te intorci, ci te rog sa vezi in inima ta si daca simti ca esti mai fericit fara mine ramai cu ea... Nu ti pot cere sa renunti la fericire, nu as suporta asta, prefer sa iti fie tie bine...

Nu voi inceta niciodata sa te iubesc. Voi invata, poate, sa traiesc fara tine!