Alergiile de primavară – de ce apar și cum ne putem proteja de ele

simptome, ameliorare

Încheierea sezonului rece nu marchează doar renașterea naturii, ci și începutul apariției nesuferitelor alergii de primavară. Cunoscute și sub denumirea de febra fânului sau rinită sezonieră, acestea sunt cauzate de alergenii din aer, cel mai frecvent polenul, și afectează milioane de oameni din întreaga lume în această perioadă. Doamna doctor Gloria SUCIU, specialist dermatolog în cadrul Clinicii Hebra Dermatologie, spune că, din păcate, nu există niciun tratament pentru a le vindeca complet, însă anumite măsuri pot fi luate pentru a reduce disconfortul apărut.

Sezonul alergic poate debuta chiar înainte de schimbarea anotimpurilor și poate dura mai mult timp după o iarnă blândă, vremea atipic de caldă fiind propice pentru ca polenizarea să înceapă mai devreme. Zilele calde și uscate tind să aibă cele mai mari concentrații de polen, în special dimineața, la polul opus aflându-se zilele ploioase și umede.

Cum apar alergiile de primavară
Alergiile de primăvară sunt cauzate de alergenii din aer, care afectează predominant căile respiratorii, și apar prin contactul direct cu diferite tipuri de polen, plante și flori prezente primăvara.
“Alergiile de primăvară apar atunci când sistemul imunitar identifică drept periculoasă o substanță din aer, care este de obicei inofensivă, și răspunde la prezența respectivului alergen prin eliberarea de histamină, un mediator ce dilată vasele de sânge, declanșând cascada ce determină simptomatologia reacției alergice”, explică doamna doctor Gloria Suciu, specialist dermatolog.

Simptome
Manifestările comune ale alergiilor de primăvară includ lăcrimarea ochilor, inflamarea sinusurilor, strănutul, tuse, senzația de mâncărime în cavitatea bucală, urechi, nas și gât.
“Pe lângă simptomele respiratorii mai pot apărea și manifestări cutanate prin contactul direct al pielii cu diferite tipuri de polen, plante și flori prezente primăvara, sub forma unor leziuni urticariene, numite popular “blânde”, care sunt roșii, însoțite de mâncărime și nu persistă mult timp în același loc. Zonele mai frecvent afectate de alergenii din aer sunt cele de la nivelul feței ( predominant în jurul ochilor, al nasului și la nivelul obrajilor), decolteului, antebrațelor. Mancărimea poate deveni, însă, generalizată și severă”, spune specialistul dermatolog.

“Simptome mai puțin obișnuite pot rezulta și din presiunea sinusală cauzată de febra fânului și includ: dureri de cap sau sinusale, durere facială, pierderea sau diminuarea simțului mirosului etc. Există și manifestări grave, precum șocul anafilactic, care pune viața pacientului în pericol”, atenționează doamna doctor Gloria Suciu.

Ameliorarea alergiilor de primăvară
Manifestările cutanate ale alergiilor de primăvară pot fi calmate prin administrarea unor medicamente pe cale orală, din clasa antihistaminicelor, dar și prin utilizarea unor geluri antipruriginoase. În cazuri severe se poate face tratament cortizonic local, administrarea orală sau injectabilă fiind rar necesară.

 

Tags: , , , , , , , , , , ,

 
 
 

discuss this post

 
 

Add a comment

required

required

optional


 
 
 

Privacy Preference Center