El vorbeşte cu privirea – povestea unui supravieţuitor cu patru lăbuţe

de Teodora Gheorghe

catelulRAVI este un câine-minune. Nu știe trucuri, nici nu poate sta picior peste picior într-un fotoliu la un pahar de vorbe cu un coleg de breaslă. Nimic kafkian. Este un câine comunitar (să fie oare el parte din comunitatea oamenilor?) care până nu demult s-a aflat între viață și moarte. M-am oprit asupra lui pentru că, dintr-o dată, m-am trezit miezul poveștii.

E o poveste cu tristețe, lucruri inedite și multe emoții. Începe cu o mașină grăbită și un câine care îmbrățișează, fără să vrea, momentul și locul nepotrivit. O face cu aceeași dragoste inocentă cu care dă timid din coadă când cineva îi oferă puțină atenție. Aleargă pe stradă ca și când la capătul ei l-ar aștepta o recompensă surprinzătoare. Nu știe că în câteva secunde botul mașinii îl va face să se rostogolească de trei ori ca un covrig aruncat. Va rămâne sângerând în mijlocul străzii în timp ce făptașul își va vedea calm de drum.

Din fericire, un bun samaritean îl ajută să ajungă la cel mai apropiat cabinet veterinar. Acolo este operat de urgență pentru a i se opri hemoragia. Când ochii i se închid ușor sub efectul anesteziei, reușește să își așeze capul pe mâna salvatorului, mulțumindu-i cu o ultimă suflare asemănătoare unui oftat. Nimeni nu știe dacă va supraviețui, nu pare să facă mari progrese. Are oasele frânte și cel mai probabil va rămâne paralizat.

După două zile este mutat la un alt cabinet. Deși este slăbit și nu se poate mișca, câinele se mândrește cu o identitate: îl cheamă Ravi, care în limba hindi înseamnă „soare”. Cu toții speră că soarele va răsări și pe străduța lui. Îl așteaptă o altă intervenție dificilă la una din lăbuțele din față. La finalul ei, răsuflăm ușurați. Contrar așteptărilor, Ravi se transformă subit într-un vulcan de iubire și entuziasm. Ba face chiar trăznăi, șterpelind pătura unui coleg de suferință și lătrând la muște.

Vestea-minune apare și ea: Ravi nu mai trebuie să facă operație la membrele anterioare și NU va rămâne paralizat cum s-a crezut inițial, existând șanse foarte mari să meargă pe toate cele patru lăbuțe în mai puțin de o lună.

Azi el sfidează toate pronosticurile și se zbenguie fericit pe toate cele patru lăbuțe.

Din păcate, una din dorințele lui Ravi rămâne încă neîmplinită. El ar vrea ca cineva să-i ofere o căsuță și să-i spună: EȘTI AL MEU.

Să treci indiferent pe lângă un animal durează câteva minute; să-l iubești poate dura o viață, dar merită efortul.

Câinele – un animal atât de devotat omului, care își urmează stăpânul oriunde, chiar dacă nu i se oferă mâncare, care salvează vieți omenești de la înec sau din incendii riscȃndu-și viața, care încălzește cu trupul lui cald corpul înghetat al omului, care călăuzește pasii celor orbi, care veghează la nesfârșit mormântul stăpânului dispărut de lângă el.

Și totuși este neglijat, maltratat, folosit în experimente, ucis din ură, distracție, interes; exploatat, lasat să moară de foame, dresat la circ cu biciul, exterminat în masă, ucis în razboaiele oamenilor, închis în cuști, vânat. Cu toate acestea, chiar și când agonizează, auzind ca prin vis pașii nepăsători ai oamenilor din jur, el continuă să iubească necondiționat.

 

Tags: , , , , , , ,

 
 
 

discuss this post

 
 

Add a comment

required

required

optional


 
 
 

Privacy Preference Center