Sărbătoreşte Ziua Europei printr-un concert de muzică simfonică

Ziua Europei BucurestiAFI Palace Cotroceni va celebra pe 9 mai Ziua Europei printr-un eveniment special – un concert simfonic susţinut de Bucharest Simphony Orchestra, de la ora 17:30, în zona patinoarului.

Cei prezenţi în AFI Palace Cotroceni vor asculta în cadrul concertului de muzică clasică melodii din repertoriul european, interpretate de către Bucharest Simphony Orchestra, iar apoi vor putea urmări un număr de patinaj artistic realizat de patinatorii Asociaţiei Clubului Sportiv EduSport. Concertul se va încheia într-un mod festiv, cu imnul Uniunii Europene, respectiv Simfonia nr. 9 – Odă Bucuriei, compusă de Ludwing van Beethoven, şi cu un foc de artificii, toate având ca scop prezentarea către public a culturii europene şi a creaţiilor acesteia.

Printre melodiile de care se vor putea bucura vizitatorii AFI Palace Cotroceni se numără Nunta lui Figaro (W.A. Mozart), Vals Trist (Jean Sibelius, Finlanda), Intrarea în Alba Iulia (E.T. Olah, România), Dansul ritual al focului din “El Amor Brujo” (M. de Falla, Spania) şi multe alte opere cunoscute, interpretate de către zeci de artişti instrumentişti sub bagheta faimosului dirijor francez Benoît Fromanger.

Activităţile artistice sunt organizate în parteneriat cu Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European, cu sprijinul Reprezentanţei Comisiei Europene în România şi Institutului Cultural Român. Atât AFI Palace Cotroceni, cât şi instituţiile partenere vizează susţinerea proiectelor culturale oferite comunităţii locale.

 

Tags: , , , , , , , , , , ,

 
 
 

discuss this post

 
 

Add a comment

required

required

optional


 
 
 

Copyright © 2006-2019 Blow.ro All Rights Reserved.