Stilul de viaţă al viitorilor părinţi

parentsAdoptarea de către viitorii părinţi a unui stil de viaţă sănătos cu cel puţin un an înainte de momentul procreerii poate minimiza factorii de risc care pot afecta copilul.

Statisticile şi studiile făcute pe tema sănătăţii copilului ne arată că ceva nu este în regulă cu modul în care acest domeniu a fost abordat până acum… pentru că este un dezastru!

Nu este posibil că micuţii să fie atât de bolnăvicioşi, să facă diabet de la un an-doi, să aibă probleme de inimă, să sufere de astm din faşă, să răcească tot timpul, să aibă probleme psihice sau să se urce pe pereţi, în accese de isterie (mai nou, asta se cheamă ADHD – doar trebuia să i se dea o denumire…).

Stilul de viaţă presupune, de fapt, elaborarea şi adoptarea conştientă a unor comportamente responsabile, strict personalizate pentru satisfacerea necesităţilor biologico-fiziologice şi socio-culturale, în ceea ce priveşte alimentaţia, sănătatea, statusul social şi activitatea fizică, mental/emoţională, recreaţională şi, nu în ultimul rând, profesională.

Cei trei inamici principali care ne ruinează sănătatea sunt: alimentaţia nesănătoasă, sedentarismul şi stresul. Va voi detalia în rândurile ce urmează despre fiecare dintre aceştia.

Renunţaţi la stilul de viaţă sedentar şi încercaţi să adoptaţi forme de activitate fizică moderată, în spaţii curate, nepoluate chimic, fizic, biologic. Mai bine zis, mi-aş dori să alergaţi sau să faceţi sport în natură, să mergeţi cu bicicletă în parcuri şi nu pe bulevarde.

În ceea ce priveşte alimentaţia, viitorii părinţi trebuie să se informeze cu privire la alimentele pe care le consumă, la modul lor de preparare, dar şi la felul în care iau masa. Vă recomand să consumaţi în proporţie de 70% alimente vii, bogate în enzime, nutrienţi şi energie vitală. Care sunt aceste alimente? Simplu: alimentele naturale integrale, legumele şi fructele de sezon, proaspete, dacă se poate organice, seminţele, nuciferele (nesărate şi neprăjite), germenii şi vlăstarii. Restul de 30% constă în alimente procesate în condiţii casnice, din materii prime integrale, nerafinate, nesofisticate, neprăjite sau sub formă de paneuri.

Este foarte important şi modul în care preparaţi alimentele – încercaţi să evitaţi folosirea cuptorului cu microunde şi optaţi pentru prepararea hranei în cuptorul clasic, la aburi sau prin frigerea fără grăsimi. De asemenea, programul alimentar trebuie să respecte atât propriul bioritm, cât şi pe cel care guvernează alimentaţia (crono-nutriţia). Este recomandat să luaţi trei mese principale: micul dejun (cea mai importantă masă a zilei) şi, la interval de circa 4 ore, prânzul şi cina.

Beţi apă!

În timpul sarcinii trebuie să acordaţi o deosebită importanţă hidratării cu apă plată oligominerală. Hidrataţi-vă suficient, deoarece niciun proces fiziologic (metabolism, detoxifiere) nu poate avea loc în lipsa apei. Dacă preferaţi apă “cu bule”, citiţi eticheta şi alegeţi doar apă (minerală) natural carbogazoasă, în locul celei carbogazificate sau a sifonului.

În zilele noastre nu mai suntem expuşi pericolelor de odinioară, însă acum provocările sunt de altă natură şi infinit mai perfide. Cea mai periculoasă este presiunea, mai mult sau mai puţin conştientizată, reprezentată de creşterea exigenţelor în ceea ce priveşte aspectul fizic, randamentul intelectual şi puterea financiară. Stresul a reprezentat un program de supravieţuire indispensabil evoluţiei biologice, un sistem de mobilizare rapidă a rezervelor de energie a întregului corp. În societatea modernă, s-a dezvoltat, în paralel, şi stresul psiho-emoţional, mult mai sofisticat, dar şi mult mai greu de combătut.

Protejaţi-vă de efectele nocive ale stresului şi încercaţi să adoptaţi atât pentru dumneavoastră, cât şi pentru copii un stil de viaţă echilibrat.

Stresul ne poate slăbi sau îngrăşa

Nu este de mirare faptul că pentru unele persoane, perioadele de stres duc automat la o scădere în greutate, sau dimpotrivă, pentru altele la o creştere în greutate. În prezenţa stresului cronic, nivelul cortizonului rămâne permanent ridicat, iar modul în care consumăm alimentele are un rol decisiv în nivelul greutăţii noastre.

Ce este de făcut în această situaţie? În primul rând trebuie să recunoaşteţi şi să înţelegeţi declanşatorul stresului, apoi să încercaţi să evitaţi obiceiurile zilnice nesănătoase, precum fumatul, consumul excesiv de alcool, de cafea, stimulente fast-food şi, nu în ultimul rând, să renunţaţi la sedentarism. Vă recomand să ieşiţi la plimbare în natură, să lucraţi în grădină, să faceţi exerciţii fizice moderate şi să evitaţi stările de permanentă tensiune.

Dragi cititori, părinţi în devenire sau deja părinţi, dragi bunici, mătuşi, unchi şi prieteni de familie, vă anunţăm cu bucurie că, în sfârşit, puteţi răsuflă uşuraţi: lăsaţi îngrijorările deoparte şi nu vă mai faceţi probleme, deoarece aveţi la îndemână soluţia la toate frământările de până acum: cartea PĂRINŢI ALTFEL.
PĂRINŢI ALTFEL reprezintă esenţă viziunii holistice a prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi asupra alimentului şi alimentaţiei şi, la fel că toate celelalte cărţi ale sale, spune adevărul! Studiind lucrările de pe piaţa de carte veţi înţelege că modul în care autorul vede lucrurile reprezintă diferenţa dintre volumul de faţă şi restul lucrărilor create pe tema: sfaturi pentru cei care vor să aibă copii sănătoşi, puternici şi pregătiţi pentru viaţă. Majoritatea cărţilor sunt scrise de nutriţionişti (unii şcoliţi, alţii aflaţi la stadiul de „amatori“), de medici pediatri sau de mămici care au studiat problema alimentaţiei şi au ajuns la anumite concluzii… Oricine poate scrie cărţi pentru copii, de la geneticieni la chefs! Problema este că rari sunt cei care au o imagine de ansamblu, fiecare fiind specializat pe un singur domeniu!

Dacă doriţi soluţii despre cum să va creşteţi copiii sănătoşi, puternici şi pregătiţi pentru viaţă, citiţi cartea Părinţi Altfel – cu copii de la -1 la 10, semnată de prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi. O puteţi comanda de pe www.parintialtfel.ro, site de asemenea dedicat familiilor care vor să adopte un stil de viaţă corect.

 

Tags: , , , , , , , , , , , , , , ,

 
 
 

discuss this post

 
 

Add a comment

required

required

optional


 
 
 

Copyright © 2006-2019 Blow.ro All Rights Reserved.