Cum sa aranjăm masa de Crăciun

Christmas Dinner TableAuthor: A.D.

Indiferent dacă doriţi să vă prezentaţi în stil clasic sau să adăugaţi un element surpriză, piesa centrală trebuie să fie un ornament de sărbătoare, care să aducă multă culoare, impresionând prin înălţime şi dimensiune.

Pentru realizarea unui efect pe măsură, trebuie să vedeţi mai întâi cât spaţiu aveţi la dispoziţie în centrul mesei. Măsuraţi zona disponibilă înainte de a comanda aranjamentul central. Dacă îl realizaţi chiar voi, aveţi grijă să lăsaţi loc pentru platourile pe care vor fi servite bunătăţile, pentru tacâmuri şi farfurii, în funcţie de câte persoane se vor strânge în jurul mesei pentru Sărbătoarea Crăciunului.

Trebuie să ţineţi cont de faptul că între invitaţi vor avea loc conversaţii şi să nu plasaţi un aranjament prea voluminos, care să-i ascundă, sau să-i facă să se simtă stingheri.

Pentru culorile festive specifice, adăugaţi căteva note roşii, flori, ramuri cu merişoare, coarne sau măceşe, conuri şi ramuri de brad în ornamente pentru Crăciun care să acopere zone mai mici ale mesei şi care să nu deranjeze musafirii. Nu uitaţi sfeşnicele sau lumânările din sticlă al căror ulei verde sau roşu se asortează minunat culorilor Crăciuniliu.

Dacă preferaţi o abordare minimalistă şi organică pentru masa de Crăciun folosiţi tonuri de alb şi verde pentru ornamentul central. Ornamentele din sticlă, vasele Hurricane şi urnele pot fi suporturi superbe pentru crenguţele de brad şi decoraţiunile naturale: conuri de brad, rafie, crenguţe cu fructe de pădure şi zăpadă artificială.

Cel mai bine este să alegeţi o culoare şi să o folosiţi pentru întreaga temă. O dată aleasă culoarea, trebuie să strângeţi ornamente în aceleaşi tonuri pentru realizarea decoraţiunilor de sărbătoare! Temele în aceeaşi notă cromatică sunt extrem de elegante şi aveţi posibilitatea să asortaţi ornamentele de aceeaşi culoare cu tonuri neutre sau detalii metalice, pentru îndulcirea culorii unice.

Folosirea unei singure cheme de culoare pentru bradul de Crăciun, decorul casei şi piesa din centrul mesei festive, este elegantă şi va asigura succesul petrecerii de Crăciun.

De asemenea, dacă doriţi să faceţi un bufet, este cel mai bine să folosiţi o decoraţiune înaltă. Şi ce poate fi mai potrivit decât bradul de Crăciun aşezat pe masa bufetului şi înconjurat de cadouri la bază. Pentru un plus de rafinament, aşezaţi pe standuri diferite aperitive, miniprăjituri şi cadouri pentru musafiri care vor da savoare şi originalitate bufetului. Ornamentele pot fi grupate sau distanţate de-a lungul mesei pentru bufet.

 

Tags: , , , , , , , , , ,

 
 
 

discuss this post

 
 

Add a comment

required

required

optional


 
 
 

Copyright © 2006-2019 Blow.ro All Rights Reserved.