Meniul de Florii

FloriileSărbătoarea Intrării lui Hristos în Ierusalim este cunoscută în popor sub denumirea de Florii. Ramurile de salcie din această zi, întruchipează simbolul castităţii şi al renaşterii anuale a vegetaţiei, un substitut fitomorf al zeiţei Flora, dar şi ramurile cu care a fost întâmpinat Iisus la intrarea sa în Ierusalim.

Potrivit tradiţiei, atât la Bizant, cât şi la curţile domneşti din Ţările Ro­mâneşti, sărbătoarea Floriilor se prăznuia cu multă solemnitate. Luau parte împăraţii (domnii) cu demnitarii lor, cărora li se împărţeau făclii aprinse, ca la Paşte.

În seara acestei duminici încep în biserici frumoa­sele slujbe ale deniilor din săptămâna Sfintelor Patimi. Tot în această zi îşi serbează onomastica cei care au nume de flori. Şi pentru că vom avea invitaţi, trebuie să ne pregătim masa cât mai frumos, chiar dacă duminica Floriilor este ultima dumincă din postul Paştelui.

Cum de la această masă nu trebuie să lipsească peştele să începem cu o Salată de icre şi ca aperitive putem să mai adăugăm:

Fasole bătută
Ciuperci umplute
Salată de cartofi cu ridiche neagră şi ciuperci
Chifteluţe de cartofi şi morcovi

Putem continua apoi cu un Borş de peşte, cu mămăligă şi ardei iute, ca să trecem la felul principal:

Somon dietetic cu legume, unde putem să ne lipsim de sosul cu iaurt, dacă dorim să ţinem post.

Un desert simplu sunt Bananele caramelizate, unde în loc de unt putem folosi ulei de măsline, pentru cei care ţin post.

 

Tags: , , , , , , , , , , , , ,

 
 
 

discuss this post

 
 

Add a comment

required

required

optional


 
 
 

Copyright © 2006-2019 Blow.ro All Rights Reserved.