Atat de tanara…
Author: Angel of Mine
Era atat de tanara, cu ochii inocenti. A crezut ca iubirea invinge orice. Timpul a trecut, copiii au venit… viata a trecut… si a privit acum in urma! S-a intrebat ce a avut, ce a primit si ce i-a ramas… Regrete, singuratate si timpul pe care nimeni nu-l poate da inapoi, oricat de mult ar vrea…
Toata viata am asteptat ca tu sa fi fantasma mea, sa-mi impartasesti gandurile inima si sufletul tau… Si nu, nu pot spune ca asa a fost, ma amgeam ca te schimbi cu timpul, dar n-ai facut-o; ai devenit tot mai ursus, mai cretin de altfel… asa intr-un cuvant.
Si nu ma simt in siguranta, deci sa discutam despre iubire si disperare. Ajuta-ma sa gasesc calea spre tine! Poate te intrebi cum e sa fii lasat afara singur si-am sa-ti raspund tot eu. Nu, nu te vei simti bine! De ce te joci cu mine ca si cum ai juca carti; poate intr-o zi vei intelege…
Si tot nu pot sa nu ma intreb daca stii cum e sa fii inchis in afara sufletului tau, singur, stiind cat de frig poate sa fie, traind intr-o lume fantezista, stiind ca nu ai siguranta. Atunci incepi sa te rogi, incepi sa speri si timpul, timpul…
Era un timp cand nu aveai control pentru ca maine nu exista. Nu conteaza ce lasi in urma, tu continui sa mergi ca si cum timpul nu se scurge in clepsidra vietii. Escaladezi munti si-ti e usor sa iubesti, sa uiti, sa ierti si sa uiti din nou…
Iubirea mea era viata ta… si e prea tarziu pentru lucruri nespuse. Nu sunt suparata pe tine, sunt suparata pe mine ca am asacuns adevarul (minciuna). Iubirea ta era una falsa, traiai intr-o lume falsa. Fug acum de tine, nu mai exista dimineti si cantece de dragoste; visele sunt frumoase si mai frumoase in povesti cu zane, dar realitatea este ca m-am saturat si am obosit sa te vad cum asculti vorbe pe care de fapt nu le asculti, sa aprobi ceva ce nici nu stii…
Plutesti intr-o lume fantezista, traiesti intr-o lume de care nici nu-ti pasa, intr-o lume pe care nu vrei s-o cunosti. Pasarea vrea sa zboare, dar ii e imposibil, si-n noptile triste ce trec vreau sa ating cerul!
Candelele de lacrimi din ochii mei as vrea sa se stinga intr-un cantec sa strig, sa urluu, sa-mi gasesc drumul, sa te uit! Elibereaza-ma, e atat de mult intuneric in sufletul meu, e tot mai greu sa ma ascund, ca oceanul de furtuna, ca luna de soare.
Nu te pot gasi in intuneric! Tu poti? Viata nu-ti face promisiuni, dragostea in schimb te prinde in vraja ei si te-ntrebi: Eu? De ce eu? La final esti debusolata si te-ntrebi: cui apartin eu?
Stii ce doare cel mai mult? Faptul ca am uitat de mine… atat de mult imi pasa de ceea ce esti tu in viata mea, incat am uitat ce exist, ca sunt om. Am uitat… am uitat asta, m-am indepartat prea mult de mine, de mine insami.
Nu ma mai regasesc in ceea ce sunt azi, mi-e dor de cea din trecut. Daca as putea, oh! de-as putea, te-as sterge cu un burete, sa nu fi existat niciodata in viata mea!
at 6:40 pm
In toate povestile pot spune ca ma regasesc deoarece toate urmaresc doar un singur si tainic fir…absenta sau pierderea “iubitului”….Ca mine si ca multe altele poti sa treci peste tot, trebuie sa ai puterea sa-ti impui singura sa depasesti trecutul…caci odata ce uiti, vei putea sa incepi un altfel de inceput…si de data aceasta mult mai fericit. El e de vina ca n`a stiut sa aprecieze pe cineva atat de sensibil si sincer ca tine!