Sarbatoarea sufletului nostru!

Si iata ca vin sarbatorile, cu micile sau marile lor bucurii, fara zapada pe care ne-am fi dorit-o asternuta peste acele verzi ale bradului. O data cu ele se apropie si sfarsitul unui an in care am muncit, am sperat, am iubit si poate am fost iubiti la randul nostru.

Este, desigur, vremea bilantului si ne vom opri macar o clipa sa ne gandim ce am realizat, ce am castigat si ce am pierdut. Ne intristam destul la gandul ca n-am fost apreciati la justa valoare si chiar nedreptatiti inutil, fara nici un motiv real.

Desigur, foarte putine lucruri sunt corecte pe parcursul unei vieti, insa fiecare om se asteapta ca sarbatorile si mai ales Craciunul, o celebrare a bunatatii si a recunostintei, sa-i aduca putina bucurie pe care o merita.

Iar cadourile, care sunt de fapt manifestarea aprecierii celor din jur si care ar trebui sa fie oferite din inima sunt, uneori, daruite, sa zicem, cu regret. Cel mai trist este ca ti se si atrage atentia asupra acestui fapt cu toate ca nu stii sa fi gresit, ba, dimpotriva, stii ca ai dat cat de mult ai putut.

Da, veti spune ca exista oameni si „oameni“. Adevarat! Insa ce ii indeamna la rautate chiar si in preajma sarbatorilor? Rautatea? Invidia? Lipsa de respect? Prostia? Greu de spus.

Dar, sarbatorile sunt sarbatori! Nu ti le poate fura nimeni, nu pot fi alungate, asa cum procedezi cand nu mai ai nevoie de cineva.

Si, un suflet bun va simti mereu caldura din jurul bradului, va sti sa priveasca frumusetea lui si sa simta mirosul cetinei verzi… iubirea la lumina lumanarilor din seara de Ajun, in ciuda rautatilor si nedreptatilor aruncate intentionat si fara limita, parca special pentru a fi umilit in zilele de sarbatoare.