Te inteleg
Author: Rimbaud
Vedeam tot ce-l privea, ca si cum ar fi vrut el insusi s-o faca pentru el. Cand mi se parea ca ii e mintea amortita il urmam eu, in fapte stranii si incurcate, departe, bune sau rele; eram incredintata ca niciodata nu patrund in lumea lui. Langa trupul lui adormit, cate ceasuri de noapte n-am vegheat, incercand sa aflu pentru ce voia intr-atat sa evadeze din realitate.
Eram in sufletul lui ca intr-un palat care a fost golit ca sa nu se vada o persoana atat de putin nobila cum ai fi, asta e tot. Eram a lui, dar ce voia cu fiinta mea stearsa si lasa? Nu m-ar fi facut mai buna, daca nu m-ar fi ucis! Trist inciudata, ii spuneam uneori: „Te inteleg“, iar el ridica din umeri.
Mahnirea mea crestea astfel si vazandu-ma mai ratacita in ochii mei, de parca fusesem osandita pentru totdeauna uitarii tuturor, eram din ce in ce mai infometata de bunatatea lui.
Eu ne vedeam ca doi copii liberi sa se plimbe in Paradisul tristetii. Ne implineam, dar dupa un tulburator dezmierd, el spunea:
„Cat de ciudate ti se vor parea, cand nu voi mai fi aici, cele prin care ai trecut. Cand nu vei mai avea bratele mele pe gatul tau, nici inima mea pe care sa te odihnesti, nici gura asta pe ochii tai. Fiindca va trebui sa plec, foarte departe, intr-o zi. Trebuie sa ajut si pe altii, e datoria mea. Cu toate ca nu e deloc atragator… suflet drag“.
Vedeam in fata ochilor scena: el plecat, eu prada ametelii, azvarlita in umbra cea mai ingrozitoare: moartea. Ii ceream sa promita ca va ramane cu mine.
A facut-o de nenumarate ori, promisiunea asta de amant. Era tot atat de frivol ca mine spunandu-i: „Te inteleg“.
