Vrajitorul

In Lecţii de Iubire / By Blow.ro / 7 March 2006 / 1 comment

Author: Geo Dinescu

Pe drumul care duce spre fericire mergea intr-o dimineata un mic vrajitor. Era o zi insorita, doar cativa nori mangaiau din cand in cand soarele, iar vrajitorul, in ciuda staturii lui mici, era frumos ca un inger. Era imbracat cu o camasa de culoarea untului pe care o purta descheiata la trei nasturi, cu o pereche de pantaloni negri si largi care erau sustinuti de niste bretele groase si rosii, iar in picioare avea niste ghetute galbene cu sireturi verzi.

Sub palaria de pai se putea zari un chip minunat; ochii-i erau mai negri decat negrul, avea nasul subtire si lung, iar buzele groase ii erau conturate ca intr-o pictura. Mergea agale deoarece oboseala i se instalase in trup; de sase zile umbla fara oprire, din cand in cand se mai oprea sa manance fructe din copacii care delimitau drumul. Nu dormise exact din momentul in care pornise sa gaseasca fericirea.

Auzise ca o va afla cu siguranta daca mergea sapte zile pe aceasta carare. Regreta ca nu a luat cu el un insotitor, acesta i-ar mai fi usurat zilele, dar, ar fi putut si sa-l faca sa nu mai ajunga vreodata acolo unde si-a propus. In toate aceste zile a avut timp sa se gandeasca la tot ceea ce i se intamplase de cand era mic. Nu gasise fericirea adevarata nici atunci cand reusise sa faca cele mai teribile vraji; era aplaudat indelung de catre spectatorii opriti in strada numai pentru a-i admira maiestria; simtea in acele momente ca-i creste in piept o inima cat un munte dar, o data cu lasarea serii, aceasta descrestea pana cand ajungea la dimensiunile normale.

Dimineata cand se trezea stia ca din nou va simti aceasta stare si spera ca va dura ceva mai mult, macar pana la ivirea zorilor; in zadar, fiecare zi ajunsese sa fie la fel, nimic nou nu i se mai intampla. Visa la ceva, nu stia la ce dar simtea ca acel moment avea sa se apropie. Intr-o zi, in timp ce se plimba pe strazile vechi ale orasului a vazut un anticariat. A ramas o vreme in fata usii si s-a intrebat cum de nu-l vazuse niciodata pana atunci. Inima incepuse sa-i bata nebuneste, genunchii nu-l mai ascultau, iar obrajii i se inrosisera ca in ziua in care zarise prima femeie goala. A tusit de doua ori si a intrat.

Inauntru era un batran care spunea ca are doua sute treizeci si unu de ani:
– Cum se face ca ai trait atat de mult?
– Greselile tineretii- raspunse batranul… In urma cu doua sute de ani eram tare nefericit. Si lumea era alta pe vremea aceea…intr-o zi am facut ceea ce faci tu acum, am gasit raspunsul la nemultumirile mele.
– Eu nu am gasit nimic.
– Atunci intoarce-te si iesi pe usa aia.
– Dar daca vreau sa plec si sa ma intorc peste o ora?
– Peste o ora e prea tarziu… si atunci batranul il invita undeva, pe o usita stramta si ii arata un perete urias ticsit cu mii de carti ingalbenite de timp.
– Alege una dintre ele… nu ai timp de gandire. In urmatoarele secunde vom sti daca tu esti acela care merita cu adevarat sa gaseasca harta.

Neavand vreme de gandit, micul vrajitor si-a astupat ochii cu mana stanga, iar cu cealalta a scos repede de pe unul din rafturi o carte foarte subtire. Dezamagit a intins-o batranului anticar. Dar acesta disparuse. Cand tanarul si-a descoperit ochii se afla in plina strada, iar pe langa el trecea o batrana cersetoare. Aceasta i-a intins un banut si a plecat spre casa. Nu intelegea ce i se intamplase. Nu era posibil sa fi atipit in picioare si in acele cateva secunde sa fi avut un vis straniu?

Ba da, era cea mai plauzibila explicatie a ceea ce se petrecuse cu doar cateva secunde in urma. In zadar cauta cu privirea anticariatul, in acel loc nu se afla decat o cofetarie plina de copii galagiosi. Zambi dezamagit si porni spre casa. Ajuns in camaruta lui dintr-o mansarda, tanarul s-a aruncat in pat si a adormit. Numai peste cateva ceasuri s-a trezit leoarca de sudoare si unicul sau gand era sa caute in buzunarul hainei. A gasit cartea pe care o alesese sub privirile batranului de doua sute treizeci si unu de ani. A zambit stiind ca nu este decat un vis si si-a propus sa-si continue somnul.

Dimineata, cand primele raze ale soarelui si-au facut aparitia, tanarul vrajitor s-a ridicat lenes din patul sau cu gandul la numerele pe care le va face pentru a-si distra publicul. A deschis fereastra si a respirat lacom aer curat apoi a revenit cu privirea in odaia modesta. Ochii i-au ramas tintiti pe cartea din vis. A deschis-o neincrezator; stia ca daca va face acest lucru se va trezi definitiv si-si va putea continua ziua. Copertile invechite nu contineau decat o harta, iar tanarul chiar recunoscuse locul acela; cartea mai avea si un termen de cautare. La capatul drumului era orasul fericirii; nu mai trebuia decat sa astepte sa se trezeasca.

A stat asa cateva ceasuri, si nimic, totul parea real. Asa ca a bagat harta in buzunarul pantalonilor, s-a incaltat, si-a legat bretelele si a plecat in cautarea fericirii. Cale lunga a urmat, fara oprire; orasul trebuia gasit in numai sapte zile. Pe drum, atunci cand se simtea cu totul epuizat, i se parea ca zareste chipul batranului. Acesta ii zambea si disparea intr-o secunda. Ar fi avut nevoie de putin ajutor, ori de companie, dar era constient ca acesta nu este decat o halucinatie si, cu parere de rau mergea mai departe.

Ceea ce-l facea pe micul vrajitor sa nu renunte la cautare era numai gandul ca in asa scurt timp va ajunge in orasul care ii va aduce adevarata fericire. Nu stia ce va cere atunci cand va ajunge acolo, oare ar fi bine sa ceara nemurirea? Il inspaimanta acest lucru acum, nu i-ar fi placut sa traiasca vesnic, avand in vedere situatia in care se afla. Dar poate ca nu asta avea sa afle acolo. Daca totul s-ar transforma brusc si tot ceea ce nu a avut vreodata i se va oferi de catre o femeie frumoasa?

Isi imagina acest oras ca facand parte dintr-un basm, dar ii fugea acest gand destul de repede, stia ca totul este real. Somnul incerca sa-l rapuna la fiecare pas dar nu putea sa-si permita nici macar cateva minute de odihna; orice abatere de la drum l-ar fi putut pune in situatia de a nu-si mai implini misiunea. Soarele il lovea cu o forta pe care nu o mai simtise vreodata iar copacii de pe marginea drumului disparusera de ceva vreme. Nu avea sa mai gaseasca prea curand nici umbra si nici mancare.

Incarcat de dorinta se imbarbata sa mearga mai departe si incerca sa-si mute gandurile la orice altceva l-ar fi facut sa uite de caldura, sete si foame. Numai in cateva ore aceste lucruri vor deveni amintire si va rade. Mintea ii juca feste din ce in ce mai des; amintirile despre lumea din care plecase nu-i mai dadeau pace. Nu s-ar mai intoarce vreodata in acel loc care nu i-a adus decat nemultumire. Ii era dor numai de spectatorii care-l aplaudau indelung si de brutareasa care-i oferea in fiecare dimineata cate o paine fierbinte. Era o femeie de culoare, de vreo cincizeci de ani; radea atat de zgomotos ca binedispunea pe toti cei din jur. In fiecare seara, dupa inchidere, oamenii se strangeau in jurul ei si-i ascultau povestile.

Toata lumea ramanea fascinata de tot ceea ce le povestea brutareasa. Sustinea ca povestile ei sunt reale dar, cu toate ca majoritatea oamenilor o aproba, nimeni nu credea o iota. Se va intoarce intr-o buna zi la femeia aceasta si-i va multumi pentru toate serile in care-l facuse fericit cu vorbele ei. Spectatorilor nu le va putea multumi niciodata pentru ca sigur l-au si uitat deja; si-au intors privirile spre un alt mascarici care-i va face sa rada cel putin o jumatate de ora pe seara dar care nu se va ridica niciodata la nivelul la care ajunsese micul vrajitor. Ii parea rau ca nu-si va mai etala vreodata maiestria insa, cu trecerea vremii nu va mai duce dorul serilor de alta data.

Va fi fericit asa cum nu a mai fost nimeni niciodata, va dormi in asternuturi de matase si va bea apa numai din pahare de cristal; cele mai frumoase femei din lume ii vor dansa in fiecare seara si cei mai vestiti bucatari se vor bate pentru a-l servi. Iar el nu va lucra decat la vraja suprema pe care o va face atunci cand se va plictisi de toate acestea. S-ar opri macar pentru cateva secunde sa-si odihneasca picioarele obosite, dar gandul ca numai in cateva ceasuri va ajunge acolo unde nimeni nu a visat vreodata il imbarbata sa-si mentina ritmul cu care pornise drum.

In lunga calatorie nu a vazut lucruri interesante si nimic nu l-a facut sa se abata de la cararea ce ducea in orasul fericirii. Cerul era gol, daca ar fi zarit macar o pasare care sa-i cante, dar nu, singurele zgomote erau facute de gandurile lui; acestea erau atat de puternice ca faceau ecou. E bine totusi ca a avut vreme sa stea numai cu el, niciodata nu se mai putuse concentra atat de bine; de fiecare data cand incerca acest lucru, tot felul de oameni ii atrageau atentia cu diferite probleme, sau pur si simplu prin modul lor de a fi.

Si-a amintit de copilarie, curios, nu a mai facut asta niciodata pentru ca ani de zile a incercat sa uite ca el a fost singurul baiat din sat care nu avea frati sau surori. Intotdeauna statea singur in curtea parintilor si, printre deschizaturile gardului tanjea la prietenia micutilor sai vecini galagiosi. Parintii vrajitorului erau doi oameni reci care nu-i puteau intelege framantarile si, de fiecare data cand acesta incerca sa le comunice ca viseaza sa poata face lucruri pe care oamenii nu le pot explica, radeau si-l trimiteau la joaca.

Incerca acum sa-si mute gandul de la aceste lucruri dar in mintea lui si-a facut aparitia imaginea tufei de iasomie sub care se ascundea cand era copil, si a schitat un zambet. Acolo a incercat prima vraja. Avea cam noua ani si gasise un porumbel schilod; l-a tinut in palmele mici si a plans multa vreme de mila micului zburator. Dupa cateva ceasuri si-a sters lacrimile si i-a soptit porumbelului cateva cuvinte. Acesta s-a infoiat, si-a scuturat penele si a zburat spre soare. Copilul a fugit repede in casa pentru a le povesti parintilor isprava, dar acestia devenisera brusc doi batrani rautaciosi. La scurta vreme s-au stins din viata, iar baiatul a fost nevoit sa plece la oras pentru a-si castiga existenta.

A nimerit in casa unor oameni instariti care l-au iubit mult; acestia l-au invatat sa scrie si sa citeasca iar noptile pe care baiatul le petrecea in singuratate se transformasera in ore lungi de studiu. Citea tot ce-i pica in mana, dar nu putea uita ca visul lui era sa devina un mare vrajitor. Cand a impartasit secretul oamenilor care-i fusesera ca niste parinti, tanarul a fost alungat in strada; foarte tare se speriasera de calea pe care avea sa o urmeze fiul lor adoptiv. Asa a cunoscut-o pe brutareasa; aceasta nu s-a speriat deloc de gandurile baiatului si l-a ascultat de fiecare data cu mult interes. Gandindu-se la buna femeie, vrajitorului i-au curs doua lacrimi; cand va gasi adevarata fericire o va chema in casa lui pentru a se bucura numai el de painea pe care o coace; ii va construi o mica brutarie si-i va asculta in fiecare seara povestile.

Privind spre cer si-a dat seama ca orele s-au scurs. Soarele apunea, iar calatoria se apropia de sfarsit. Emotia ii taia picioarele; niciodata nu se gandise mai intens la finalul drumului. In zare nu se vedea nici o lumina, asadar orasul fericirii era inca departe. Cat de departe? Asta numai timpul o va spune.

Deodata, in fata lui zari o silueta. Atunci tanarul a alergat dupa ea. Cand a fost suficient de aproape si-a dat seama ca era batranul de doua sute treizeci si unu de ani.
– De ce nu m-ai asteptat si pe mine, am fi mers impreuna, ne-ar fi fost mult mai usor.
– Crezi ca e usor sa atingi fericirea? Se pare ca tu chiar iti doresti acest lucru daca ai reusit sa ajungi pana aici. Te-ai gandit bine ce vei cere cand vei ajunge in fata ei?
– Da. Vreau asternuturi de matase, pahare de cristal si femei care sa danseze pentru mine.
– Asa ceva puteai obtine oriunde.
– Si mai vreau sa fac cea mai mare vraja. Ceva ce nu a reusit nimeni niciodata. Tu ai gasit fericirea, de ce mai mergi dupa ea?
– Cine a spus ca am gasit-o? Acum doua sute de ani credeam ca vreau sa fiu nemuritor si dorinta mi s-a indeplinit. Dar nu m-am gandit cat de greu este sa pierd totul de fiecare data. Vreau sa ajung sa cer iertare orasului pentru nesabuinta de care am dat dovada. Si sa-i cer sa-mi dea moartea. Asa ca mai bine gandeste-te ce vrei cu adevarat.
– Asa voi face. Peste o ora voi fi hotarat asupra alegerii mele.
– Peste o ora va fi prea tarziu.

Atat a apucat batranul sa spuna si, in fata, s-a ivit cel mai frumos oras care existase vreodata. Intorcandu-si privirea, baiatul nu a mai zarit decat un gol. A ramas pentru a doua oara uimit de puterile batranului de a se face nevazut dar a ridicat din umeri si a pasit increzator in orasul fericirii. In viata lui nu mai zarise atatea lumini. S-ar fi rupt in milioane de bucati numai pentru a putea vizita tot orasul deodata. Inima ii crescuse mai mult ca in serile in care era aplaudat furtunos; emotia fu insa atat de mare ca tanarul si-a dat ochii peste cap si a lesinat. Nu a stat multa vreme culcat la pamant pentru ca un falfait de aripi l-a trezit ca dupa un somn lung. Cand a deschis ochii a vazut ca langa el statea porumbelul caruia ii ceruse cu multi ani in urma sa traiasca.

Acesta a inceput sa-i vorbeasca cu glas de femeie:
– Cere orice si eu iti voi da. In urma cu multi ani mi-ai redat viata. Iti sunt datoare.
– Cine esti?
– Fericirea.
– Sunt a tuturor.
– Si de ce ai glas de femeie?
– Pentru ca sunt femeie.
– Alta infatisare nu ai?
– Ba da. Uneori sunt brutareasa, ori copilul care te aplauda cel mai aprig si-i ruga pe parinti sa-ti lase un banut in plus in melon, in fata ta sta acum cersetoarea care ti-a daruit banutul, alteori apar noptile in visele tale numai pentru a te face sa zambesti. Dorintele tale tot eu sunt. Chiar si batranul anticar…
– Tu esti batranul? Ce vrei de la mine?
– Sa-mi curmi viata.
– Nu, nu ai cum sa fii tu batranul. El are doua sute treizeci si unu de ani.
– Ba nu, el s-a nascut atunci cand m-ai salvat. Tu ti-ai dorit sa faci vraja suprema si ti-a iesit. Noi nu suntem decat creatiile tale. TOTUL este creat de tine. Ai cautat fericirea, dar ea era in tine, tu erai fericirea. Ne-ai ales din plictiseala si te-ai jucat cu noi. Ne obligi pe toti sa traim numai ca sa nu ramai singur. Pe mine m-ai ales sa fiu fericirea numai ca sa scapi de o asemenea responsabilitate. Asa ca-ti voi indeplini orice dorinta numai daca-mi vei curma viata.
– Cat timp am sa ma hotarasc?
– Peste o ora va fi prea tarziu.
– Si cum va trebui sa te ucid?
– In momentul in care-ti vei pune dorinta, eu voi disparea.
– Nu vreau sa dispara si brutareasa.

In acel moment tanarul vrajitor a simtit mirosul de paine fierbinte. Cand a deschis ochii a vazut-o pe brutareasa, care acum era tanara si frumoasa. Aceasta s-a apropiat de el, i-a zambit si l-a sarutat:
– La multi ani, dragul meu.
– Cat este ceasul?
– E tarziu, te-am lasat sa dormi mai mult, nu asta-ti doreai de ziua ta?
– Ba da.

Tags: camasa, inger, oboseala, pictura, vrajitorul