Intr-adevar, traim, ne zbatem, mergem sau nu mai departe, ce am invatat din toate astea? Lucrurile nu sunt chiar atat de roz pe cat par la prima vedere...
Ca parintii nu iti vor numai binele, insa isi doresc sa faci intotdeauna ce nu au realizat ei, desigur, fara sa se tina vreodata seama de ce vrei tu de la viata ta! Prietenii sunt cu tine numai cand totul e ok, cel de langa tine, fie el prieten, pietena sau sot, sotie, are diverse interese care, desigur, trebuie satisfacute, altfel e simplu sa gaseasca pe altcineva... daca nu cumva o face oricum, din plictiseala.
Ce am mai invatat? Sa muncim fara a avea nici o multumire, nici macar materiala, sa ne impacam cu faptul ca inca mai avem serviciu si sa ateptam o toana a patronului sau sefului ca sa fim zburati, fara sa ni se recunoasca macar statutul de OM.
Altceva? Sa supravietuim numai pentru a nu termina cu viata, sa ne bucuram de orice firimitura aruncata, sa nu mai bagam in seama bataia de joc si indiferenta celor din jur si, poate, sa mimam fericirea atunci cand nu exista!
Mai mult? Ne impiedicam de principii, prejudecati, constangeri si obisnuinte. Cadem in minciuna ca sa le conservam, sau nu, depinde de fiecare, de puterea pe care o avem pentru a ne rupe de tot ce ne face rau. Dar supravietuim fara acest rau?
Si, mai departe? Pe tot drumul asta presarat cu tot felul de rautati, minciuni si inselatorii, la care ne-au adus cei care s-au pretins tot timpul a ne fi apropiati, ce am invatat?
Sa nu mai pretuim nimic, sa fim reci, indiferenti, la fel ca toti cei care ne inconjoara! Poate sa mintim pentru a ne proteja de obsesiile noastre, sa ducem vieti duble, sa mergem mai departe pentru ca asa e in firea lucrurilor sau asa ni se impune, nu pentru ca am dori sa facem asta. Instinct de conservare sau numai un gust amar?
Si, unde am ajuns dupa ce am invatat toate astea? Sa ne dorim liniste, o liniste atat de adanca incat s-ar putea identifica uneori cu moartea, un spatiu numai al nostru in care sa visam pana innebunim, un sfarsit mai frumos decat toata aceasta viata in care ne-am zbatut pentru a fi iubiti, pentru a cunoaste o clipa de fericire!
aceste lucruri scrise sunt niste adevaruri pure,fiecare intrebare pe care ne o adresam noua insune e una dificila ,gandul nostru uneori poate a ne da o alta percepere a lucrurilor si cel mai dezolant lucru e cel ca multe persoane nu pot asi controla instinctele gandurile negative si asi mentine problemele si ajung a savarsi unlele gesturi necugetate .ajungand la SINUCIDERE..
Clipe de viata - Intoarce-te! De ce spun ca te urasc, cand de fapt te iubesc inexplicabil de mult... De ce ma mint diminetile si imi spun ca nu te mai vreau, ca nu te-as ierta ... continuare »
Clipe de viata - Concentrat de indiferenta Am observat ca oricat de apropiat ai fi de o persoana si orice ai face pentru a o multumi, la un moment dat, isi va arata imensa indiferenta pe c ... continuare »
Clipe de viata - Povestea mea Din acea zi petreceam foarte mult timp impreuna, ne spuneam totul, eram peste tot impreuna... ma simteam protejata si iubirea noastra era cel mai ... continuare »
Clipe de viata - Pentru tot! Imi ceri sa uit. Sa te uit. Imi ceri sa nu traiesc din amintiri. Dar tu nu stii ca amintirile sunt tot ce am. Nu stii ca amintirea a ce a fost fr ... continuare »
Clipe de viata - Confesiuni Am o panglica rosie… imi aminteste de ziua absolvirii. Am un ingeras de portelan… imi aminteste de luna martie si de fostii mei colegi de clasa. ... continuare »
Clipe de viata - Povestea noastra Si totusi am facut-o... Intr-un final, dupa ce si-a mai facut efectul vinul: ...mi-a spus ca ii place foarte mult de mine... In acel moment, viat ... continuare »
Clipe de viata - Te voi iubi mereu, dar tu in veci departe vei ramane! Era o seara de august deosebita... Cerul nu mai fusese niciodata incarcat cu atatea stele!!! Zilele treceau si noi eram impreuna... ne mai certam ... continuare »
